Brico Depot România, parte a retailerului de bricolaj Kingfisher, a lansat aplicaţia mobilă Brico Depot, disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOs.
Noua aplicaţie oferă, pe lângă catalog şi arivaje disponibile, informaţii despre depozite şi instrumente utile precum: nivela, raportor, măsurator tipuri de cuie, detector de metale, calculator suprafeţe, convertor unităţi sau detalii despre vreme, un element foarte important atunci când este vorba despre construcţii.
Aşa cum arată infographicul de mai jos, aplicaţia a înregistrat deja peste 27.000 de instalări şi peste 75.000 de sesiuni:
Aplicaţia Brico Depot se poate descărca gratuit de pe App Store şi Play Store.
Săptămâna trecută, Brico Depot România a lansat şi Catalogul Brico Depot 2016, cel mai amplu catalog de pe piaţa de bricolaj din România, disponibil din 6 mai 2016.
Un proiect unic pe piaţa de profil din România, Catalogul Brico Depot 2016 are 320 de pagini şi conţine 10.500 de articole disponibile în toată ţara. Catalogul este unul anual şi va fi disponibil gratuit din 6 mai 2016 cu un tiraj de 400.000 de exemplare. Preţurile din catalog sunt garantate timp de 4 saptămâni (între 6 mai şi 1 iunie 2016).
Iar odată cu catalogul, Brico Depot şi-a prezentat şi noua imagine cu Mihai Bobonete şi Adrian Văncică, protagoniştii viitoarelor spoturi publicitare (cca 900 de spoturi TV), parte din noua campanie de promovare a retailerului.
Brico Depot România a avut pierderi de 9 de milioane de lire sterline în anul financiar 2015 (februarie 2015 – ianuarie 2016), conform rezultatelor financiare ale grupului britanic Kingfisher anunţate de curând.
Brico Depot
Subsidiara din România avea la 31 decembrie 2015: 811 angajaţi, 15 magazine cu o suprafaţă totală de vânzare de 114.000 mp şi 12.000 de produse esenţiale disponibile pentru construcţii şi amenajări interioare.
Brico Depôt a fost înființat în 1993 în Reims (Franța). Are în prezent 118 magazine în Franța, 28 în Spania, 2 în Portugalia și 15 în România. Retailerul vizează în primul rând pasionaţii DIY și constructorii profesionişti. Este bazat pe un format de preț scăzut, care oferă clienţilor produsele esențiale pentru DIY și proiecte de renovare, disponibile în cantităţi mari, dar şi pentru şantierele de construcții.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, scule şi unelte
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.