S-a închis şi ultimul magazin bauMax din România

Pe data de 1 mai 2016, ultimul magazin bauMax din România dintre cele 15 preluate de către Grupul ADEO, operatorul magazinelor LEROY MERLIN, s-a închis pentru a fi transformat în magazin LEROY MERLIN. Este vorba de magazinul din Timişoara, situat pe Calea Șagului, DN 59.

bauMax BacauAstfel, se încheie epopeea brandului de retail de bricolaj bauMax, în România, un brand care şi-a încheiat istoria pe toate pieţele unde a fost prezent, inclusiv în cea de origine, Austria, ultimele magazine fiind achiziţionate de către retailerul german OBI, altă reţea care a ieşit din România dar care este încă activă în Europa.

Foto: magazinul bauMax din Bacău

Retailerul austriac bauMax ar fi împlinit anul acesta 40 de ani de existenţă.

Alte două unităţi foste bauMax sunt în plin proces de transformare, la Bacău şi Iaşi, iar o alta urmează să se deschidă, pe 12 mai 2016, sub brandul LEROY MERLIN, la Suceava, pe Strada Unirii, nr. 27B. Dispus pe o suprafaţă de vânzare de 11.000 mp, cu 30.000 de produse disponibile, LEROY MERLIN Suceava este primul magazin al retailerului din Moldova.

Dintre cele 15 magazine bauMax preluate de către Adeo şi transformate în magazine LEROY MERLIN, 3 au fost închise definitiv: magazinul din Chitila, situat foarte aproape de primul magazin LEROY MERLIN deschis în România, cel din centrul comercial Colosseum, magazinul din Piteşti (DN65, comuna Albota), închis în octombrie 2015 şi magazinul din Craiova (Calea Severinului, nr. 36 A), închis pe data de 4 aprilie 2016.

Una dintre motivaţiile închiderii definitive a magazinuli din Craiova de pe Calea Severinului este existenţa unui alt magazin LEROY MERLIN în Craiova, cel situat pe Calea Bucuresti nr. 80, în Electroputere Mall. al doilea magazin construit de la zero, după cel din Colosseum si unul dintre cele mai bune magazine ale reţelei.

Astfel, LEROY MERLIN este în grafic cu transformările fostelor magazine bauMax, conform declaraţiilor conducerii din România: Până la finalul lui septembrie 2016, LEROY MERLIN va transforma toate magazinele bauMAX achiziţionate.”

În prezent, în România funcţionează 11 magazine LEROY MERLIN (două magazine în București: complexul comercial Sun Plaza și parcul comercial Colosseum, un magazin pe Șoseaua Alexandria, Bragadiru, Ilfov, un magazin în Craiova – Electroputere Mall, un magazin lângă Ploiești, pe DN1 km 6, comuna Blejoi, un magazin în Brașov pe B-dul Griviţei Nr.1L, două magazine în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii 186 și pe B-dul Aurel Vlaicu 182, un magazin în Sibiu în incinta Shopping City Sibiu pe Str. Sibiului nr. 5, Șelimbăr, un magazin în Constanța pe B-dul Aurel Vlaicu nr. 207 şi un magazin în Târgu Mureş pe strada Gheorghe Doja, nr. 243).

Din 12 mai, reţeaua va număra 12 unităti , odată cu deschiderea magazinului LEROY MERLIN din Suceava.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), Home&Deco, Home&Garden, mobilier şi materiale de construcţii,

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *