Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează vineri, 18 septembrie 2020, al 7-lea magazin din capitală, pe bulevardul Ghencea, sector 6. Dedeman ajunge, astfel, la o rețea națională de 53 de magazine. De asemenea, magazinul din Ghencea este cel de-al doilea magazin inaugurat de retailer în această lună, după cel de la Lugoj.
Noul magazin din București a fost construit pe Bulevardul Ghencea, pe un teren cu o suprafață de aproximativ 59.000 mp, în urma unei investiții totale în valoare de 29 de milioane de euro. Este al șaptelea magazin Dedeman din capitală și al doilea din sectorul 6.
Cu o suprafaţă construită de peste 18.000 mp, Dedeman Ghencea îi aşteaptă pe bucureșteni cu o echipă dedicată, formată din 220 de angajaţi, cu peste 45.000 de produse disponibile la raft, dar şi cu numeroase soluţii şi servicii complementare, special gândite pentru reuşita tuturor planurilor pentru casă și grădină.
În perioada de izolare generată de pandemie, mulți oameni au descoperit utilitatea și plăcerea de a bricola, ocupându-și timpul petrecut acasă cu lucrări de construcții sau renovări, mici reparații, grădinărit și alte proiecte care abia acum s-au bucurat de timpul necesar pentru a fi puse în aplicare. Prin deschiderea magazinului din Ghencea, Dedeman vine în sprijinul clienților din această zonă a capitalei, încurajând noile preocupări și fiind totodată mai aproape de împlinirea oricărui astfel de proiect.
Mai este loc de noi magazine în București?
“Să fii cât mai accesibil într-un oraș mare și aglomerat reprezintă un mare avantaj competitiv, dar și o dovadă de preocupare față de clienți și față de timpul acestora. Încă de la început, ne-am propus să deschidem în București un număr suficient de magazine, astfel încât oricine să poată ajunge la unul dintre acestea în maximum 20 de minute. Inaugurarea magazinului Dedeman Ghencea este încă un pas important făcut în această direcție.” – Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.
Interiorul generos al noului magazin include și un showroom de mobilă, un showroom de gresie, faianță și mobilier de baie, precum și două sere cu climă controlată (caldă/rece) și o pergolă.
În zona exterioară au fost amenajate 631 de locuri de parcare, dar și spații verzi desfășurate pe o suprafață de peste 17.500 mp.
Pe acoperișul magazinului Dedeman Ghencea au fost montate panouri solare ce produc energie electrică destinată exclusiv autoconsumului. În prezent, 26 dintre magazinele Dedeman beneficiază deja de energie verde obținută pe baza energiei solare.
4 stații de încărcare mașini electrice
Magazinul pune la dispoziție și 4 stații duble de încărcare a mașinilor electrice, unde pot fi încărcate simultan până la 8 mașini.
Dedeman Ghencea se alătură magazinelor din Slobozia și Lugoj, deschise tot în 2020. Odată cu inaugurarea acestuia, rețeaua Dedeman ajunge la un număr total de 53 de magazine.
Dedeman în cifre
– 53 de magazine, 4 centre logistice, parc auto propriu;
– o gamă de peste 45.000 de produse pentru casă și grădină;
– între 7.500 și 18.000 mp – suprafaţa unui magazin;
– peste 11.000 de angajaţi;
În 2019, compania Dedeman a realizat o cifră de afaceri de 1,73 miliarde de euro, în creștere cu 13,7% față de 2018.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
