Dedeman deschide la Târgu Jiu magazinul cu numărul 40 a rețelei

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri 19 septembrie, magazinul din Târgu Jiu, cel de-al 40-lea al reţelei naţionale.

foto 2Inaugurarea unităţii din Târgu Jiu, ridicate printr-o investiţie de circa 12 milioane de euro, are loc la numai două săptămâni după deschiderea celui de-al treilea magazin din Bucureşti, în Colentina.

Situat pe str. Termocentralei nr. 33, magazinul din Târgu Jiu are o suprafaţă de peste 12.000 mp., dispune de 380 de locuri de parcare şi va comercializa peste 45.000 de produse pentru construcţii şi amenajări interioare.

“Criza a trezit în randul consumatorilor un fel de patriotism care dovedeşte inteligenţa clienţilor noştri, care văd colaborarea cu firme româneşti ca pe o soluţie de relansare a economiei. Din acest punct de vedere ne mândrim că suntem suport dar şi locomotivă pentru producătorii români, 80% din produsele noastre fiind achiziţionate de la furnizori locali, care au crescut şi s-au dezvoltat odată cu noi”, Dragoş Pavăl – Preşedinte Dedeman.

Magazinul Dedeman cu numărul 40 aduce gorjenilor reţeta perfecţionată şi testată în timp care oferă cele mai bune soluţii pentru toate planurile de construcţie, amenajare sau redecorare a casei şi grădinii. De la materiale de bază până la produse pentru personalizarea spaţiului de locuit, de la produse autohtone, la cele mai recente inovaţii internaţionale, toate vor fi accesibile clienţilor din Gorj la un raport ideal calitate-preţ.

Pentru o experienţă cât mai plăcută la cumpărături şi pentru a lua cele mai bune decizii în scurt timp, clienţii vor fi consiliaţi de o echipă bine pregătită şi specializată, cei 170 de angajaţi ai magazinului oferindu-le mereu sfaturi şi sugestii competente.

De-a lungul celor peste 20 de ani de experienţă, compania Dedeman a căutat să îşi îmbunătăţească şi să îşi diversifice în mod consecvent gama de produse şi servicii dedicate reuşitei planurilor clienţilor săi. Astfel magazinul din Târgu Jiu pune la dispoziţia gorjenilor servicii adiţionale precum: serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor, retur produse. Totodată au fost create şi parteneriate de calitate cu 3 instituţii de creditare la care clienţii pot apela pentru a obţine finanţarea necesară proiectelor de mari dimensiuni.

Deschiderea la Târgu Jiu a celui de-al 4-lea magazin din 2014 şi al 40-lea al reţelei naţionale face parte din strategia de extindere a companiei Dedeman ce vizează acoperirea integrală a ţării, cu un număr de 50 de magazine, în următorii doi ani.

Dedeman în cifre:

– 40 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;
– peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
– peste 7300 de angajaţi;
– circa 409.000 mp suprafaţă de vânzare;
– între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin;

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,200 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Bricolaj » Dedeman deschide la Târgu Jiu magazinul cu numărul 40 a rețelei
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Find trendy Rohini Escorts service at your door steps