Alte două foste unităţi de bricolaj bauMax au intrat în proces de transformare în magazine Leroy Merlin: bauMax Cluj-Napoca Calea Turzii şi bauMax Sibiu. Au mai rămas 8 magazine bauMax ce urmează a fi rebranduite, dintre cele 15.
După unitatea bauMax de pe Bulevardul Aurel Vlaicu, nr 182 din Cluj-Napoca, şi cea de-a doua unitate bauMax, din Calea Turzii, nr 186 a intrat în proces de transformare într-un magazin Leroy Merlin, începând cu 15 iulie 2015.
Unitatea din Sibiu a fost închisă pe data de 1 august 2015 şi se află în plin proces de rebranduire.
Deocamdată, Leroy Merlin nu a comunicat datele oficiale de redeschidere a celor 2 magazine din Cluj-Napoca şi a magazinului din Sibiu.
Numărul magazinelor deja transformate în unităţi Leroy Merlin sau aflate în plin proces de transformare a ajuns la 6. Fostul magazin bauMax din Chitila, aflat la mică distanţă de magazinul Leroy Merlin Colosseum din Bucureşti, a fost închis definitiv la data de 1 februarie 2015.
Astfel, au mai rămas 8 unităţi bauMax ce urmează a fi rebranduite, dintre cele 15 unităţi. Reţeaua austriacă bauMax, ce cuprindea în România 15 magazine, fost cumpărată, în iulie 2014, de către grupul francez Adeo, operatorul reţelei de bricolaj Leroy Merlin, pentru suma de 17 milioane de euro.
Reţeaua Leroy Merlin din România cuprinde în acest moment 6 magazine: 3 unităţi construite de la zero (Bucureşti Colosseum, Bucureşti Bragadiru şi Craiova) şi 3 unităţi ale căror transformare a fost finalizată (Bucureşti Sun Plaza, Ploieşti şi Braşov).
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.