România a avut, în luna noiembrie, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE

România a trecut de la cea mai semnificativă scădere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, consemnată în luna octombrie comparativ cu luna precedentă, minus 5,4%, la cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, 5,8%, arată datele prezentate luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

123În schimb, la nivelul Uniunii Europene (UE 28), lucrările de construcţii au scăzut cu 0,2% iar în zona euro lucrările de construcţii au înregistrat o scădere de 0,1%. În rândul statelor membre, cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii s-au înregistrat în Italia, minus 4,5%, Marea Britanie (minus 2,0%) şi Cehia (minus 1,9%) iar cele mai mari creşteri s-au înregistrat în România (5,8%), Polonia (2,5%), Suedia (2,4%) şi Spania (2,2%).

În ritm anual, luna noiembrie 2014 comparativ cu luna noiembrie 2013, lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 2,2% în zona euro şi un avans de 2,5% în UE. În România lucrările de construcţii au înregistrat o creştere peste media din UE, 2,7%, creşteri mai mari fiind înregistrate doar în Spania (15,9%), Suedia (12,5%), Ungaria (8,8%), Olanda (5,4%), Cehia (4,7%) şi Marea Britanie (2,8%).

În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, volumul lucrărilor din construcţii a scăzut, în primele 11 luni ale anului 2014, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior, cifre negative fiind consemnate la lucrările de reparaţii capitale, dar şi la cele de întreţinere şi reparaţii curente. Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut cu 9,5% iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 9,9%.

Sursa: Agerpres

Foto

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,214 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Construcţii » România a avut, în luna noiembrie, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. […] România a avut, în luna noiembrie, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.