Consiliul Concurenței a demarat o amplă analiză pe piața materialelor de construcții

Consiliul Concurenței a anunțat azi, 14 iulie 2021, că a demarat o amplă analiză pe piața materialelor de construcții în contextul semnalelor privind creșterea prețurilor produselor, atât pe piața românească, dar și la nivel international.

Consiliul Concurenței

”Cu toate că, în perioada pandemiei de Covid, sectorul construcţiilor a reuşit să susţină în mare măsură economia naţională, acest domeniu se confruntă cu o creștere a preţurilor anumitor materiale pentru construcţii. În aceste condiții, există riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu materii prime pentru investiţiile în curs, iar în ceea ce priveşte noile investiţii antreprenorii ar putea avea rezerve în a se prezenta la licitaţii, putând avea dificultăți în a întocmi oferte corecte şi competitive din cauza depășirii bugetului .

De aceea, vrem să identificăm cauzele care au generat aceste evoluții și să impunem măsuri pentru îmbunătăţirea funcționării piețelor” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, Autoritatea de Concurență va analiza evoluția prețurilor pentru principalele materiale pentru construcții (de exemplu, bitum cu aplicații rutiere, BCA, cărămizi și blocuri ceramice, polistiren utilizat la termoizolații, fier, oțel și produse laminate, produse pe bază de PVC și polipropilenă, ciment etc.) pentru a identifica eventualele disfuncționalități ale pieței și cauzele care au condus la majorarea prețurilor.

În urma analizei, autoritatea poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere.

Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial normal.

Astfel, misiunea autorităţii române de concurenţă poate fi definită sintetic ca fiind aceea de a proteja şi de a stimula concurenţa pe piaţa românească în vederea dezvoltării unui mediu concurenţial normal, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,230 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Consiliul Concurenței a demarat o amplă analiză pe piața materialelor de construcții
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.