Conform situațiilor financiare publicate de Ministerul Finanțelor, firmele care au domeniu principal de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” au generat în 2014 o cifră de afaceri totală de 27,95 MLD RON, în creștere cu 11% față de anul anterior.
Conform datelor financiare disponibile pentru 2014, companiile care activează în sectorul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale înregistrează cifre de afaceri în creștere care se regăsesc în profituri mai mari. Concluzia a rezultat în urma analizei a 15.246 de firme care au depus declarațiile financiare în formatul extins în 2014, un eșantion relevant, în condițiile în care generează aproximativ 95% din cifra de afaceri a întregului portofoliu de companii.
Cu această ocazie, a reieșit că investițiile în retehnologizare sunt necesare, în 2014 realizându-se investiții în active fixe de doar de 5%. Pentru al doilea an consecutiv, ritmul de retehnologizare a fost sub dinamica uzurii, ceea ce arată o lipsă a performanței economice a companiilor din domeniu. Companiile din sectorul analizat au menținut nivelul ridicat al creditului furnizor, durata medie de plată a acestuia scazând până la 272 de zile, în timp ce creanțele sunt colectate la 168 de zile.
Conform situațiilor financiare publicate de Ministerul Finanțelor, firmele care au domeniu principal de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” au generat în 2014 o cifră de afaceri totală de 27,95 MLD RON, în creștere cu 11% față de anul anterior. Motorul creșterii este reprezentat 100% de companiile cu o cifră de afaceri de peste 1 MIL EUR. Totuși, 47% dintre companiile care activează în acest sector au raportat venituri în scădere în 2014. Potrivit rezultatelor consolidate, 50% dintre companii prezintă un risc de insolvență ridicat, 27% prezintă un risc de insolvență mediu, iar 23% prezintă un risc de insolvență scăzut.
Cu toate că performanța comercială s-a îmbunătățit vizibil în 2014 prin creșterea veniturilor, a profiturilor și a lichidității, furnizorii sunt plătiți cu întârziere. Datoriile totale rămân la 77% din active, iar nivelul investițiilor în active fixe este de doar 5%, ceea ce înseamnă că fie companiile din sectorul lucrărilor de construcții amână investițiile din cauza incertitudinii sau a inexistenței unor oportunități interesante, fie lichiditățile sunt conservate pentru plata unor dividende semnificative în 2015.
România înregistrează cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Est a companiilor din domeniul analizat care efectuează plăți cu întârziere.
„Anul 2014 a adus un rezultat divergent din punctul de vedere al veniturilor, nivelul acestora crescând cu 11% în condițiile în care 47% dintre companii au raportat venituri în scădere. Această creștere este alimentată de companiile mari, cu cifra de afaceri peste 1 MIL EUR, a căror performanță a compensat și depășit subperfomanța companiilor mici. În ciuda acestui fapt, avansul veniturilor se regăsește foarte puțin în profituri suplimentare, dinamica acestora fiind doar ușor crescătoare.
Rezultatul net consolidat la nivel sectorial pentru anul 2014 a fost de 2,8%, înregistrând o dinamică sensibil crescătoare față de nivelul din trecut, respectiv 1,8% pentru anul 2013 și -1,5% în 2012. În acest context, deși finanțarea investițiilor pe termen lung nu este o prioritate, companiile din sectorul analizat au menținut termenul mediu de plată al datoriilor pe termen scurt la un nivel ridicat, de 272 de zile, cu 35 zile peste ciclul operațional. De asemenea, zilele de încasare a creanțelor, mult peste media națională, indică un sector foarte sensibil la șocuri și dependent în mare măsură de încasarea creanțelor.
În acest context, companiile autohtone care activează în acest sector prezintă o situație precară a indicatorilor financiari comparativ cu media înregistrată în Europa Centrală și de Est, România raportând pentru acest sector, prin comparație cu media regională, cea mai mare pondere a companiilor cu risc major de insolvență precum și a companiilor care efectuează plățile cu întărziere”, a declarat Nicoleta Mărunțelu, Economist, Coface România.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
