Analiză în industria de construcții: Procentul de femei aflate în poziții de management este în creștere

Preocupată de tendințele, prioritățile și strategiile viitoare pentru construcții, arhitectură și design interior, dar și pentru incluziune și diversitate, PlanRadar a realizat o analiză a evoluției numărului și a pozițiilor ocupate de femei în industria construcțiilor. 

construcții

Raportul privind decalajul global între femei și bărbați din 2022 publicat de Forumul Economic Mondial avertizează că progresele în materie de egalitate de gen la nivel mondial au stagnat din cauza „consecințelor economice și sociale ale pandemiei și ale conflictului geopolitic” și ar putea chiar să se inverseze.

În prezent, în Europa, femeile reprezintă 10 % din forța de muncă din industria construcțiilor, un procent aflat în continuă creștere în ultimii ani, în timp ce în Statele Unite ale Americii, putem vorbi despre atingerea unor niveluri istorice de creștere a numărului femeilor care au ales industria construcțiilor. Tot peste Ocean, 37% dintre angajații noi cu studii superioare sunt femei.

Marea Britanie are la nivel mondial cel mai mare procent de femei care lucrează în construcții, raportat la numărul de angajați: 14%, urmată de Statele Unite ale Americii cu 11 % și Europa cu 10%.

La nivel international, angajatele PlanRadar reprezintă 43% din totalul numărului de angajați

Scăderea diferenței de salarizare între femei și bărbați, diversificarea competențelor și asigurarea unui mediu sigur de lucru oferă femeilor mai multe oportunități în industrie.

În ceea ce privește forța de muncă feminină din mediul urban în România, aceasta a avut o evoluție spectaculoasă de-a lungul timpului. Începând cu anul 1997, femeile au început să domine masa persoanelor angajate în câmpul muncii. Din ce în ce mai mulți bărbați treceau la statutul de neangajat din cauza concedierilor în masă din domenii precum minerit, metalurgie și construcții.

În prezent, datele continuă să reflecte dezechilibre majore și inegalități economice de gen în România, situații dintre cele mai grave la nivel european. În anul 2020, mai puțin de 13% dintre totalul angajaților în construcții erau femei. În timp ce volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 10% în aprilie 2020 față de aprilie 2019, respectiv cu 19% în decembrie 2022 față de decembrie 2021, statisticile arată o creștere a numărului de angajați bărbați în industria construcțiilor, în timp ce în perioada 2019-2021 se înregistrează o scădere constanță a numărului de femei în construcții.

Tendințele pentru 2023 includ creșterea numărului de femei angajate în planificare (management) și scăderea procentului de femei angajate în execuție, construcții și finisaje

Numărul salariaților în domeniul construcțiilor în România la 31 decembrie (2013-2021)
AnAmbele sexeFemeiBarbati
201329 0594 67324 386
201428 0154 67223 342
201527 3424 12823 214
201626 1124 10622 006
201726 7233 73022 993
201828 4054 04424 360
201928 5024 12824 374
202030 1713 77426 396
202130 6543 90426 750

Desi aceste statistici confirmă scăderea numărului de angajati femei în construcții, sunt însă și vești bune: dezechilibrul nu este atât de mare în pozițiile de leadership, unde 45% dintre posturile de conducere sunt ocupate de femei

Avantajele unei echipe mixte de lucru

  • Eficiență. În echipele de lucru preocupate de incluziune și diversitate, se observă o creștere a eficienței proiectului ca urmare a schimbului constant de idei și perspective diferite, care oferă de obicei soluții și abordări inovatoare.
  • Imagine publică cu rezultat în business Creșterea diversității genurilor și echilibrarea numărului de femei și bărbați în poziții de conducere pot îmbunătăți semnificativ imaginea publică a companiei în fața investitorilor și a clienților, ceea ce poate conduce la o creștere a vânzărilor.

Cele mai căutate posturi în construcții pentru femei

Cele mai căutate posturi în construcții pentru femei sunt cele de Project Manager, Consultant Real Estate, Inginer. Pentru creșterea diversității de gen în construcții există posturi disponibile și ocupate de femei în poziții precum: operator de macara, diriginte de șantier etc.

  • Project Manager. Are responsabilitatea coordonării tuturor etapelor procesului de construcție, gestionarea timpului, controlul calității și al costurilor, precum și colaborarea cu arhitecții, inginerii, furnizorii etc;
  • Consultant Real Estate: Presupune interacțiune și comunicarea, job cu program flexibil;
  • Inginer (inginer civil): Presupune gestionarea unui proiect complex de construcții cu responsabilități de infrastructură și proiect final al clădirii.

PlanRadar

Fondată în anul 2013, Austria, PlanRadar digitalizează toate procesele zilnice și comunicarea în domeniul imobiliar și al construcțiilor, conectează toate părțile implicate în proiect și oferă acces în timp real la date valoroase ale proiectului, permițând echipelor să crească calitatea, să reducă costurile și să realizeze lucrările mai rapid. Disponibilă pe 65 de piețe din întreaga lume, PlanRadar este utilizată de peste 120.000 de profesioniști pentru a urmări, a se conecta și a rezolva probleme pe șantier și în afara acestuia.

Prin digitalizarea fluxurilor de lucru, PlanRadar reduce frecvența erorilor, economisește timp pentru toate părțile implicate și permite creșteri enorme ale eficienței: clienții raportează economii de până la 7 ore de lucru pe săptămână.


Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *