Vitan Estates – un nou proiect rezidential dedicat exclusiv ȋnchirierii, începând cu toamna acestui an

Compania cu acționariat american Bucharest Properties REIT, care a dezvoltat primul complex rezidential din România dedicat exclusiv ȋnchirierii va finaliza a treia etapă a complexului rezidențial Vitan Estates. Proiectul se va ȋmbogăţi cu un nou bloc cu 55 de apartamente de închiriat. Investiţia în întreg proiectul de 375 de locuinţe s-a ridicat la peste 25 de milioane de euro.

Vitan Estates

Primele două etape ale proiectului, finalizate în 2017, respectiv 2021 au necesitat o investiţie de 20 milioane de euro, iar pentru cea de-a treia, care se va finaliza ȋn această toamnă, suma investită s-a ridicat la 5 milioane de euro. Sursele de finanțare au fost atât din fonduri proprii, cât și din credite contractate de la bănci importante din România.

Ca şi ȋn cazul primelor două proiecte, şi ȋn cel de-al treilea ne adresăm tinerilor profesionişti, români și expați deopotrivă, persoane singure sau cupluri, care au un anumit stil de viață și care își doresc să locuiască într-un cartier rezidențial modern, localizat central, cu acces rapid la rețeaua de metrou, dar și accesibil pentru posesorii de mașini personale”, spune Kim Vrânceanu, CEO Bucharest Properties REIT.

Planuri de business

Planurile de business ale Bucharest Properties REIT, atât pentru anul în curs, cât și pentru anii următori se traduc în dezvoltarea, dar și promovarea valorii pe care platforma de închiriere a companiei o oferă chiriașilor săi: siguranță, fiabilitate și confort, aceştia beneficiind de o zonă de servicii la parterul complexului, astfel ȋncât să aibă la ȋndemână tot ce le poate fi util: centru de fitness, spălătorie, supermarket, trattoria, ATM, salon de ȋnfrumuseţare, iar ȋn curând un nou concept de vinotecă dar şi un fashion boutique.

Gradul de ocupare al apartamentelor din primele două proiecte este de 100%, iar pentru cel de-al treilea avem deja listă de aşteptare, ceea ce ne responsabilizeazâ şi mai mult ȋn demersul nostru de a oferi chiriașilor noştri servicii de top, iar faptul că mai mult de 20% dintre chiriaşi sunt în complex încă de la început ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”-  a adăugat Violeta Niculae- Director Operaţiuni Vitan Estates.

Vitan Estates

Vitan Estates este un proiect apartinand companiei Bucharest Properties REIT, un fond mutual de investiții imobiliare, deschis în România de către investitori americani. Compania este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de apartamente dedicate exclusiv închirierii.


Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *