Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA.
Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL face parte din Grupul Wienerberger, care este prezent pe piața materialelor de zidărie din România din anul 1998. Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL operează în România 4 unități de producție de blocuri ceramice. De asemenea, în România, Grupul Wienerberger produce şi comercializează pavaje de beton și comercializează ţevi de plastic şi de ceramică, precum și țigle și accesorii ceramice pentru învelitori (produse în unitățile de producție ale Grupului Wienerberger din alte țări).
Principala activitate a Brikston Construction Solutions SA constă în producția și comercializarea cărămizilor și a blocurilor ceramice pentru zidărie, structurală și nestructurală, precum și pentru pereții despărțitori și, într-o mică măsură, pentru aplicații speciale și accesorii (canale de ventilație, grătare, materiale decorative pentru grădină, rafturi de sticle pentru crame și cărămizi pentru garduri).
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. (21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, Autoritatea de concurenţă va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, mobilier, materiale de construcţii, scule şi unelte.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.