IKEA România, ING Bank și Lidl România, lansează Bucureștiul Pregătit, fondul pentru cutremur și alte dezastre majore

Fundația Comunitară București, împreună cu IKEA România, ING Bank și Lidl România, lansează Bucureștiul Pregătit, fondul pentru cutremur și alte dezastre majore.

IKEAPrima rundă de finanțare, în valoare de 475.000 lei, se lansează pe 4 aprilie 2019. Programul vizează organizații non-profit și grupuri de inițiativă care construiesc proiecte de informare și pregătire a bucureștenilor în caz de cutremur. Finanțările vor fi acordate pe o perioadă de maxim 12 luni.

Programul Bucureștiul Pregătit a plecat de la articolul “Cutremur în orașul vulnerabil” al Georgianei Ilie, publicat de DOR în iulie 2017. Materialul documentează scenariul unui cutremur de dimensiuni similare celui din 1977, care ar putea afecta până la 450.000 din bucureșteni și ar putea aduce pierderi de 7% din PIB-ul anual al întregii țări.

Cu susținere financiară privată de la IKEA România, ING Bank și Lidl România, fondul de finanțare Bucureștiul Pregătit oferă resurse pentru ca subiectul cutremurului, și capacitatea tuturor de a se pregăti, să crească la un nivel care să facă diferența. Obiectivele fondului sunt susținerea și creșterea proiectelor care informează, educă și creează sisteme de suport în comunitatea locală.

Pentru prima rundă de finanțare, cele trei arii de interes sunt cursurile de prim-ajutor și pregătire pentru dezastre, informarea și simularea pentru cutremur și pregătirea câinilor de căutare-salvare. Tema transversală a tuturor ariilor de interes este educația pe tema conștientizării riscului de cutremur.

“Pentru noi, nu a fost o opțiune să așteptăm să vină altcineva care să rezolve problema cutremurului. Este responsabilitatea noastră, a întregii comunități, să ne implicăm, să punem resurse și să ne pregătim. Mulțumim partenerilor noștri pentru pionierat, într-un domeniu care nu era în strategia de CSR a nimănui. Și Georgianei Ilie, pentru că ne-a pus în față o oglindă despre problemă și despre soluțiile ei.”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.

„Viziunea IKEA este „să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni.” Este, deci, natural să ne implicăm încă de la început în această inițiativă, care se adresează tuturor bucureștenilor. Ne dorim ca Bucureștiul Pregătit să devină programul care aduce împreună companii, cetățeni și autorități în fața unei provocări căreia nimeni nu îi poate face față de unul singur”, a declarat Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România.

“Prin tot ceea ce facem de 25 ani de când ING Bank e prezentă în România, urmărim să avem un impact pozitiv asupra vieții oamenilor și a societății, în general. În ultimii 5 ani am investit peste 26 milioane RON în programe sociale de antreprenoriat, dezvoltare urbană sau educație financiară. Ne-am alăturat fără ezitare în Bucureștiul Pregătit, o cauză de importanță majoră pentru Bucuresti. Acest proiect e pasul pe care trebuie să îl facem acum fiecare dintre noi pentru siguranța noastră și a celor dragi nouă”, a declarat, Alexandra Maier,  Senior Corporate Social Responsibility Specialist ING Bank.

„Ne-am propus să contribuim la Un viitor mai bun și ne ghidăm după acest motto în toate activitățile noastre. Știm, însă, că nu există scenarii de viitor în care suntem complet feriți de dezastre naturale precum cutremurele sau de alte situații de risc. Există, însă, scenarii în care ne putem pregăti pentru ele și în care putem să reducem substanțial numărul victimelor și valoarea pagubelor. De aceea, de aproape o jumătate de deceniu, am sprijinit cu consecvență SMURD și considerăm că este datoria noastră să contribuim la salvarea și mai multor vieți în viitor, prin susținerea proiectului Bucureștiul Pregătit, a declarat Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR Lidl România.

Cine poate aplica

Fondul Bucureștiul Pregătit va acorda 475.000 lei pentru prima rundă de finanțare și își propune să finanțeze cel puțin câte un proiect pe fiecare dintre cele trei arii de interes.

Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, sau echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă, fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în București sau în județul Ilfov.

Propunerile de proiect vor putea fi trimise prin intermediul platformei www.bucurestiulpregatit.fundatiacomunitarabucuresti.ro până pe 13 mai 2019. Aplicațiile vor fi evaluate de către un juriu independent, din care fac parte Georgiana Ilie, redactor-șef Școala9 și senior editor DoR, autoarea articolului Cutremur în orașul vulnerabil, Alexandra Călin, Operations Analyst World Bank, Ela Bălan, Coordonator programe fundații comunitare, ARC, Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România, Mihaela Bîtu, Director General Adjunct, ING Bank, Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR, Lidl România. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate la finalul lunii iunie 2019.

Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile pe site-ul fondului.

Context local

Un cutremur major se poate întâmpla oricând și poate opri funcționarea orașului. Bucureștiul are peste două milioane de locuitori, mii de clădiri vechi sau înalte, metrou, un lac de acumulare cu un baraj vechi care poate inunda un sfert de oraș, cea mai mare rețea de distribuție a gazului și toate instituțiile care fac să funcționeze statul român (multe dintre ele cu sedii în clădiri cu risc seismic).

În București există doar 3.000 de pompieri, personal SMURD și voluntari care ar putea interveni în caz de cutremur, necesarul pentru oraș fiind de treizeci de ori mai mare. Donațiile de sânge curente (50.000 de donații/an) nu acoperă jumătate din necesar, iar nevoia de după un dezastru ar putea fi cu mult mai mare. Un câine salvator poate salva până la șase persoane într-o oră dar are nevoie de antrenament constant și atestare.

La un cutremur major pierderile economice în București, de la viețile oamenilor la clădirile distruse, de la încetarea producției la asigurarea adăpostului și hranei pentru sinistrați – se ridică la mai mult de 10 miliarde de euro, adică 7% din PIB, potrivit estimărilor Băncii Mondiale

IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group.


Puteți citi cele mai proaspete știri din retailul DIY din România și din Europa Centrală și de Est, în BricoRetail.ro, cea mai importantă publicație B2B dedicată sectorului DIY și Home Improvement din România, direct sau abonându-vă la newsletterul zilnic.

You can also read the freshest news from the DIY retail from Romania and Central and Eastern Europe, in english, at BricoRetail.ro, the most important B2B publication dedicated to DIY and Home Improvement from Romania, directly or by subscribing to the daily newsletter.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *