Brand 100% românesc, Heinner face parte din portofoliul companiei Network One Distribution (NOD), unul dintre cei mai eficienţi distribuitori din România şi furnizorul de încredere pentru retailul modern, retailul online, reţelele de benzinării şi retailul tradiţional.
Creată în 2011 şi dezvoltată în mod constant de-a lungul timpului, gama Heinner acoperă la ora actuală mai multe categorii de produse cu un excelent raport calitate – preţ printre care: Bricolaj&Grădină, Electrocasnice, Menaj şi Textile de casă.
Cum a luat naştere brandul Heinner?
„În construcţia brandului, am avut ca punct de plecare dorinţa de a răspunde nevoilor pieţei şi, astfel, de a construi produse care să beneficieze de toate caracteristicile necesare.
Mergând mai departe, am trecut la consolidarea brandului, care a necesitat o serie de resurse importante: resurse financiare, logistice şi, nu în ultimul rând, resurse umane. Acestea din urmă, cele mai importante pentru noi, sunt cele care, cu ajutorul uneltelor potrivite, dezvoltă, cresc şi menţin un succes continuu.
Primi paşi au fost cercetarea şi studiul de piaţă. După ce am identificat nevoile partenerilor, am continuat partea de cercetare cu stabilirea plajei de produse, cu poziţionarea din punct de vedere nivel de preţ, cu determinarea potenţialului de creştere pe termen lung, cu determinarea concurenţei, a potenţialilor clienţi şi, nu în ultimul rând, cu crearea identităţii brandului Heinner, brandul propriu NOD pentru categoriile de bricolaj şi grădină,” a răspuns Isabella Alina Brănișteanu, Marketing Manager Private Label, Network One Distribution.
Heinner – Marketing/ Strategie de brand
„Ne-am dorit crearea unui brand valoros, pe înţelesul tuturor. De aceea, comunicarea Heinner se axează pe foarte mult dialog, pe interacţiune şi pe o poziţionare a brandului la egalitate cu clientul lui, raport care să dea naştere unei conversaţii fireşti, ce convinge şi atrage.
În poziţionarea Heinner Tools am plecat de la două aspecte deosebit de importante: raportul calitate-preţ şi beneficiile produselor. Astfel, pornind de la ideea avantajului competitiv şi ţinând seama atât de calităţile produsului, cât şi de coordonatele de poziţionare ale concurenţei, am încercat să oferim întotdeauna consumatorilor nu doar obiecte fizice, ci soluţii reale pentru nevoile lor, „ a declarat Isabella Alina Brănișteanu.
Cum a ajuns să fie preferat brandul Heinner de către consumatori?
„Încă de la început, Heinner Tools s-a bucurat de aprecierea consumatorilor. În prezent, peste 40% dintre români au auzit de marca Heinner, iar în una din 8 gospodării se găseşte cel puţin un produs marca Heinner, conform unui studiu IMAS.
Un alt lucru care ne bucură este că produsele noastre sunt prezente în una din 5 gospodării când vorbim de persoane cu vârstă cuprinsă între 30-59 de ani, cu venituri medii şi mari şi cu studii medii şi superioare, ceea ce răspunde dorinţei noastre de a oferi cea mai bună soluţie pentru orice palier de preţ, altfel spus un produs de calitate, cu un design atractiv, care să răspundă nevoilor reale ale clienţilor,” a declarat Isabella Alina Brănișteanu.
„Funcţionalitatea, nivelul de preţ şi comunicarea permanentă cu clienţii sunt principalele caracteristici pe care am mizat pentru a face din Heinner Tools un brand care să se bucure de succes. Prin gama de unelte de casă şi grădină venim în întâmpinarea nevoilor partenerilor noştri de a pune la dispoziţia clienţilor lor produse ce pot fi utilizate cu uşurinţă atât în casă, cât şi în grădina, chiar şi de către un începător.
La toate acestea se poate adăuga și partea de service, serviciul „PICK UP AND RETURN”, unde partenerul nostru, DEPANERO, preia produsul în garanție, îl repară și îl returnează clientului, fără costuri suplimentare. Iar pentru că partea de comunicare și feedback-ul consumatorului sunt extrem de importante pentru noi, orice apreciere sau nemulțumire este tratată cu seriozitate ,” a răspuns Monica Nae, Retail Manager – Tools, Network One Distribution.
Heinner, brandul propriu NOD pentru categoriile de bricolaj şi grădină
NOD a dezvoltat categoriile de bricolaj şi grădină încă din 2014 ce cuprind atât produse de bricolaj: maşini de găurit cu percuţie şi cu acumulatori, ciocane rotopercutoare, polizoare, multifuncţionale, fierăstraie, şurubelniţe, truse unelte, dispozitive de măsurare, compresoare, generatoare, cât şi produse pentru grădină: drujbe, fierăstraie electrice, maşini de tuns iarbă, motocoase, atomizoare, arzătoare de buruieni, încălzitoare terasă şi grădina cu alimentare pe gaz sau pe curent electric, motocultoare, lopeţi, freze de zăpadă, pulverizatoare cu presiune de diverse litraje, mobilier de grădină, scaune şi şezlonguri de diverse culori, dar şi decoraţiuni de grădină (genţi şi ghivece decorative, căsuţe decorative, lămpi solare).
„Orice produs achiziţionat prin reţeaua de distribuţie NOD beneficiază de garanţie şi service garantat prin partenerul Depanero, la pachet cu Serviciul de pick-up and return, prin intermediul căruia produsul este preluat, reparat şi returnat, fără alte costuri suplimentare.
Pentru că ne dezvoltăm continuu şi răspundem cu promptitudine nevoilor din piaţă, următoarele produse pe care le avem în vedere pentru completarea gamei de produse din categoria de bricolaj (DIY) pentru 2017 sunt: uneltele de mână, fierăstraiele circulare, aparatele de sudură şi scările de construcţie cu 3, 4 sau 5 trepte.
Începând cu 2016, ne ocupăm şi de distribuţia produselor Bosch, reuşind astfel să oferim atât partea de produse hobby, prin brandul propriu Heinner, cât şi produse profesionale, destinate rulajului continuu. Prin distribuţia de unelte Bosch, reuşim să oferim soluţii complete partenerilor noştri şi să răspundem astfel tuturor nevoilor, solicitărilor.
Gama de Heinner Tools va cunoaşte o dezvoltare continuă în următorii ani, şi asta pentru că pontentialul există, iar NOD a demostrat că are toate resursele necesare creşterii unui brand de succes,” a încheiat Monica Nae.
Compania NOD (Network One Distribution), cunoscută în trecut sub denumirea de Asesoft Distribution, a trecut în anul 2011 printr-un proces de rebranding, iar din august 2012 unicul acţionar al companiei este Iulian Stanciu, cel care ocupă şi funcţia de CEO eMAG.ro, cel mai mare magazin online din România şi din regiune.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.