HUF HAUS, detalii despre cele două case construite în România (Galerie foto)

HUF HAUS, constructorul german de case premium din lemn cu arhitectură contemporană de tip post-and-beam, este prezent în România, în cadrul proiectului rezidenţial Dumbrava Vlăsiei, din Comuna Baloteşti, cu două case de dimensiuni diferite, care au deocamdată rol de showroom, iar o altă casă a fost deja vândută în Piatra Neamţ.

HUF HAUS

Cele două case din Dumbrava Vlăsiei – modelele ART și modum – sunt deschise publicului pentru a fi vizitate încă din octombrie 2016, iar rolul acestora este de a vedea structura, detaliile şi toate sistemele înglobate în casele HUF HAUS, pentru ca apoi, odată cu primirea unei comenzi ferme, specialiştii germani să personalizeze proiectul după nevoile şi cerinţele clientului.

„HUF HAUS este un concept diferit de casă. Ceea ce facem noi este să customizăm case. Construim case dar niciuna nu seamănă, de fapt, cu alta. Până acum, în 105 ani de existenţă, am construit cca 10.000 de case HUF HAUS în lumea întreagă,” a declarat Axel Augspurger, Business Developer HUF HAUS.

Cu cât casa este mai departe de sediul companiei din Germania – Hartenfels, o mică localitate situată la cca 80 km sud-est de Köln – cu atât costul final al casei este mai mare, influenţat fiind de mâna de lucru, de transport şi de timpul petrecut cu transportul, toate acestea fiind incluse în costul final al casei.

Casele HUF HAUS sunt de tipul self-sufficient homes (autonomous homes), adică au posibilitatea să-şi furnizeze singure energia (electrică, termică, calorică etc) de care au nevoie, nefiind legate la reţelele clasice de utilităţi, motiv pentru care se pot construi oriunde.

Cu ajutorul unei aplicaţii mobile de tip smart home se poate controla de la distanţă temperatura în casă, sistemul de ventilaţie, luminile, sistemele de umbrire, aparatura electrocasnică, alarma, camerele de supraveghere şi chiar televizorul sau muzica de interior. Toate acestea se pot seta şi de la controllerele cu display situate în casă, la fiecare etaj.

Pe lângă structură (construcție modulară cu structură din lemn), panourile tip post-and-beam, ferestre, uşi, scări, parchet gresie şi alte finisaje o casă HUF HAUS include, de asemenea, toate instalaţiile (termice, apă, electrice), dotările din băi, astfel că proprietarii unei astfel de case trebuie să-şi aleagă şi să adapteze doar mobilierul de interior.

80% din construcţia unei case este realizată de către specialiştii germani de la HUF HAUS, iar restul este externalizat către antreprize locale. Casele sunt durabile, constructorii germani garantându-le pentru cel puţin 150 de ani, însă tot ei afirmă că vor dura mai mult decât atât.

Calitatea vine la pachet cu un preţ pe măsură

Preţul de pornire este de 700.000 de euro pentru casa Modum, respectiv 1 mil. de euro pentru casa Art. Cum cele 2 case din Dumbrava Vlăsiei au interiorul personalizat, costurile celor două sunt de 900.000, casa Modum şi 1.500.000 de euro, Ccasa Art. Pentru achiziţionarea unei case HUF HAUS, se percepe suma de 20.000 euro ca avans, apoi se plăteşte o sumă la începutul fiecărei etape, iar construcţia durează 12 luni.

Câteva tehnologii înglobate

Casa cea mică, Modum, cu o suprafaţa utilă de 175,28 m², are un aer mai modern, contemporan, iar cea mare, Art, cu o suprafaţă utilă de 295,56 m²este un timber frame house (post-and-beam), cu mai mult lemn la vedere, mai multă structură la vedere, mai tradiţională, cu tavanuri mai înalte, spaţii mai mari şi suprafeţe vitrate mai mari.

O caracteristică suplimentară a celor două case este sistemul de încălzire de sub pardoseală, care a fost proiectat special pentru a servi şi drept sistem de răcire pe timpul verii. Apa răcită, pompată prin bobinele integrate în mod inteligent, menţine la un nivel confortabil temperatura podelei atunci când temperaturile de afără cresc. În concordanţă cu standardele de eficiență energetică, toate camerele/zonele individuale au şi sunt controlate de termostate separate.

Casa Modum foloseşte un sistem de pompe de căldură tip aer/apă, pe când cea mare foloseşte un sistem de pompe sol/aer sau pompe de căldură geotermală. Pentru aceasta din urmă, sistemul de căldură aflat în pământ este proiectat și pentru o capacitate suficientă de răcire. Acesta produce în mod eficient apă rece, care alimentează sistemul de sub podea şi schimbul de căldură de la aer la apă al sistemului central de ventilaţie.

Sistemul de ventilaţie este controlat pentru un nivel maxim de confort, care optimizează calitatea aerului în întreaga locuinţă, printr-un întreg sistem mecanic de ventilaţie cu recuperare a căldurii. Casa este echipată cu un sistem central suplimentar de recirculare a aerului, care serveşte drept o unitate de aer condiţionat pe timpul verii şi face parte dintr-un sistem inteligent integrat, care cuprinde guri de aerisire aproape invizibile în fiecare încăpere.

De asemenea, ambele modele HUF HAUS folosesc tehnologia KNX, adică o reţea de dispozitive interconectate, care ajută la reglarea luminii, căldurii, a aerului proaspăt şi utilizarea obloanelor. Sistemul KNX face posibilă conectarea interacţiunilor automatizate cu diferite componente şi astfel oferă mai mult confort, siguranţă şi eficienţă în casa HUF.

Pentru cei care doresc să afle mai multe detalii tehnice ale celor două case din Dumbrava Vlăsiei, le pot citi aici: Casa Modum şi Casa Art.

Galerie foto

Proiectul Dumbrava Vlăsiei

Ambele case HUF Haus sunt de vânzare şi sunt primele case din cadrul proiectului rezidenţial premium Dumbrava Vlăsiei, un proiect situat într-o regiune păduroasă în expansiune din Nordul Bucureştiului, în Comuna Baloteşti.

Dumbrava Vlăsiei, ca dezvoltare rezidențială, se întinde pe aproximativ 90 de hectare şi a fost gândit ca o comunitate autonomă, privată și auto-sustenabilă, oferind locuitorilor săi toate condițiile pentru a duce un stil de viață sănătos și de înaltă calitate, ce pune accentul pe tihnă și agrement. Comunitatea din Dumbrava Vlăsiei se va forma în jurul a 5 sate distincte conectate de un cadru natural, peisagistic care încorporează o rețea de spații deschise, pajiști și parcuri.

HUF HAUS

HUF HAUS, liderul de piață în Europa în materie de arhitectură contemporană de tip post-and-beam, produce aproximativ 100 de case în fiecare an (clădiri rezidențiale, precum și comerciale), dintre care aproximativ 40% sunt exportate la nivel mondial, chiar și în China. În anul 2015, firma cu un număr de 430 de angajați a înregistrat o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro. Numele HUF HAUS reprezintă dedicarea și efortul unei familii, care continuă să  opereze și să dezvolte o afacere de aproape 105 de ani, aflată astăzi la a treia generație de lideri.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, scule şi unelte.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1831 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Construcţii » HUF HAUS, detalii despre cele două case construite în România (Galerie foto)

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.