Consiliul Concurenţei a sancţionat două companii de pe piaţa cimentului

Consiliul Concurenței a amendat cu 3.056.314 lei (aproximativ 655.904 euro) companiile CRH Ciment (România) SA şi Comnord SA pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă.

Consiliul ConcurențeiÎn cadrul analizei tranzacţiei prin care CRH Ciment (România) SA a devenit unic acţionar al CRH Comnord SA, Autoritatea de Concurenţă a constatat că o operaţiune anterioară (respectiv cea prin care CRH Ciment România SA şi Comnord SA au preluat împreună CRH Comnord SA) nu a fost notificată şi autorizată, conform normelor în domeniu.

Legislaţia în domeniul concurenţei interzice punerea în aplicare a unei concentrări economice, înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie a Consiliului Concurenţei.

CRH Ciment (România) SA face parte din grupul CRH, activ la nivel internaţional în sectorul fabricării şi comercializării cimentului, betonului şi al altor materiale de construcţii.

Compania Comnord SA are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

CRH Ciment (România) SA şi Comnord SA au recunoscut încălcarea legii şi, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, scule şi unelte.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *