Analiză: Revirimentul pieţei imobiliare după creşterea cu 12% a volumului lucrărilor de construcţii din T1

Piaţa imobiliară din România dă semne de dezgheţ, în trimestrul I volumul lucrărilor de construcţii majorându-se cu 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, iar numărul autorizaţiilor de construcţie a urcat cu 3%, semn că dezvoltatorii reîncep să investească, conform analizei realizate de casa de brokeraj Tradeville.

LafargeProducătorii de materiale de construcţii listaţi la BVB sunt bine poziţionaţi pentru mult-aşteptata revenire a cererii. În ultimii doi ani, unele companii şi-au restructurat creditele bancare şi şi-au majorat capitalul social, îmbunătăţind structura finanţării. În plus, unele companii şi-au reluat recent investiţiile, fie în facilităţi de producţie cu tehnologie de ultima oră, fie în extinderea personalului.

Rezultatele acestor eforturi încep să se vadă, trimestrul I fiind declarat de mulţi manageri cel mai bun început de an după 2008. De altfel, managerii se aşteaptă să extindă această bună performanţă la nivelul întregului an, bugetele pentru 2015 prevăzând creşteri ambiţioase ale cifrelor de afaceri (20-50%), precizează analiştii Tradeville.

Aceasta este prima creştere semnificativă de la spargerea bulei imobiliare locale în 2008 – 2009, care a avut ca victimă colaterală piaţa de construcţii, când prăbuşirea preţului mediu pentru apartamente cu 40% s-a tradus într-o scădere similară a veniturilor producătorilor de materiale de construcţii, exact când aceştia se îndatoraseră excesiv pentru a face mai bine faţă unei cereri aparent insaţiabile. Companiile au primit atunci o dublă lovitură, atât pe partea operaţională, cât şi pe cea financiară, rămânând blocate ani la rând în pierderi nete.

În cazul companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, investitorii le-au penalizat sever acţiunile, unele pierzând chiar şi 90% din maximele înregistrate înainte de criză.

Începând cu a doua jumătate a anului 2013, atât piaţa imobiliară, cât şi cea de construcţii, s-au stabilizat, însă la niveluri joase şi fără a reuşi, de atunci, un reviriment semnificativ. Tabloul macroeconomic actual pare să ofere condiţiile ideale pentru o relansare a întregului sector, spun cei de la Tradeville.

În primul trimestru din 2015, România s-a bucurat de una dintre cele mai mari rate de creştere economică din Uniunea Europeană, atât faţă de trimestrul precedent, cât şi faţă de perioada comparabilă din 2014, ceea ce favorizează industriile ciclice. Alţi factori pozitivi sunt politica de relaxare monetară a Băncii Naţionale, care a redus dobânda-cheie la un minimum istoric, ieftinind creditele în lei, şi programul ‘Prima Casă’, care a reuşit să asigure un nivel minim al cererii.

Perspectivele favorabile ale pieţei de construcţii au început deja să fie integrate de investitori în cotaţiile producătorilor de materiale. Avansul acţiunilor este încă timid, având în vedere anii de evoluţie slabă şi potenţialul fundamental de revenire.

Sursa: Agerpres.roFoto.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *