Chic Ville lansează o nouă colecţie de decoraţiuni pentru masa de Paşte

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Chic Ville, conceptul de magazin home&deco 100% ambiental, introduce o gamă nouă de decoraţiuni tematice de primăvară şi de Paşte, formată din peste 350 de piese destinate decorării casei în această perioadă, printre acestea regăsindu-se obiecte de sticlă, ceramică, obiecte pentru servirea mesei, textile, plante decorative, cât şi o serie de cutii deosebite, special create pentru păstrarea dulciurilor.

Fancy Easter„Decoraţiunile vor fi disponibile atât în magazine, cât şi în cadrul shop-ului online şi vor include accesorii pentru amenajarea mesei de Paşte în  forme şi decoruri specifice acestei sărbători, dintre cele mai neaşteptate, de la ouă decorative din ceramică, şerveţele cu iepuraşi şi până la coroniţe cu ouă decorative colorate”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.

Cu ajutorul designerilor Chic Ville, în fiecare magazin vor exista sugestii de tipuri de interioare şi mese festive, care vor reda spiritul Sărbătorilor Pascale. În funcţie de preferinţe, clienţii vor putea opta pentru feţe de mese ţesute fără rival în Italia, vase de ceramică decorate manual, carafe sau decantoare. Vedetele incontestabile ale meselor de Paşte sunt platourile şi suporturile etajate, care prin materialul din care sunt făcute, dimensiune şi formă, transformă o masă obişnuită într-un adevarat spectacol.

Potrivit companiei, când vine vorba de amenajarea mesei de Paşte, nu se mai pot face deosebiri între ce caută românii şi trendurile europene. „Existenţa în mod constant în magazinele noastre a ultimelor trenduri şi colecţii, încă din primul moment al apariţiei lor, duce, în mod cert, la aceeaşi informare şi aceleaşi preferinţe, şi pe plan local, cât şi în alte ţări”, a mai spus Marius Şerbănescu.

Acesta a subliniat că Chic Ville recomandă, în acest an, patru stiluri deosebite de amenajare a mesei de Paşte care, cu siguranţă, vor aduce o notă deosebită şi vor înveseli atmosfera.

Primul dintre stilurile propuse de Chic Ville este Cottage Easter, inspirat parcă din Sărbătorile de demult. Acesta aduce în prim plan ţesături deosebite, în special din in, în nuanţe calde, care  amintesc de casa bunicii. Lemnul este unul dintre elementele cheie al stilului Cottage Easter, iar sfeşnicele sau tăvile din acest material nu trebuie să lipsească. Pentru a sparge uşoara monotonie dată de nuanţele naturii, stilul propus de Chic Ville cuprinde şi decoraţiuni în culori vii, precum ouă din ceramică galbenă.

Pentru adepţii stilului clasic, Chic Ville propune modelul de amenajare Fancy Easter, ce pune accent pe culori puternice însă inspiră o eleganţă fără margini. Verdele este culoarea vedetă, însă dacă ne gândim la texturi observăm metale cu aspect preţios, cristal şi ceramică deosebită. Într-un astfel de stil nu are cum să lipsească un aranjament floral deosebit şi nici un decantor de vin, care par să încununeze atmosfera de sărbătoare.

Un alt stil propus de designerii Chic Ville este La vie en Rose, stil care debordează de veselie. Adresându-se persoanelor pline de viaţă, acest stil aduce accente de culoare precum roz sau lila şi propune folosirea de aranjamente florale la fel de vesele. Nu lipsesc însă decoraţiunile deosebite, jucăuşe, precum pahare de cristal, mici lumânări parfumate sau ouă de Paşte stilizate. La vie en Rose îndeamnă, cu siguranţă, la visare şi la relaxare!

Ultimul stil propus de Chic Ville se adresează romanticilor incurabili, de aici obţinând şi numele Romantic Easter. Dintr-un astfel de stil nu au cum să lipsească imprimeurile florare în nuanţe calde şi nici buchetele de trandafiri. Vesela parcă alintă orice privire pe care o arunci peste masă datorită nuanţelor cuminţi de lila. Nu lipsesc nici scaunele comode, tapiţate, care îndeamnă la relaxare.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

 

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *