În perioada 31 august – 30 septembrie, VEKA România desfăşoară concursul naţional de fotografie #lafereastramea. Pregăteşte-ţi obiectivul foto sau telefonul mobil şi fii gata în orice moment să imortalizezi peisaje, oameni, animale, obiecte sau întâmplări chiar la fereastra casei tale.
Dacă eşti pasionat de arta fotografică sau ai surprins un moment inedit la fereastra ta, încarcă fotografia pe pagina de Facebook VEKA România în secţiunea dedicată concursului. Adaugă-i şi cea mai potrivită descriere alegând una dintre categoriile indicate: #fericire, #bucurie, #relaxare, #siguranta, #confort, #dragoste, #stil, #Romania, #inovatie, #joaca, #orizonturi, iar la final te poţi afla şi tu printre norocoşii câştigători.
VEKA te premiază pentru cele mai frumoase momente surprinse într-o fotografie #lafereastramea. Înscrie în concurs cât mai multe fotografii, alege un haştag sugestiv şi juriul te poate înscrie pe lista marilor câştigători ai primelor trei locuri. Fotografia realizată de tine îţi poate aduce premii de clasa A: un laptop ultrasubţire – locul I, un voucher de cumpărături – locul II, un curs de fotografie – locul III.
Fotografia care însumează cel mai mare număr de like-uri la finalul competiţiei va deveni câştigătoarea premiului de popularitate şi va fi premiată cu o tabletă, iar dacă vrei să share-uieşti fotografia înscrisă deja în concurs şi pe pagina ta personală de Facebook, ai şansa să câştigi, prin tragere la sorţi, una dintre cele 2 tablete puse în joc de VEKA România.
Mai mulţi bloggeri, instagrameri şi persoane publice au răspuns provocării lansate de VEKA România. Cu aparatul foto sau cu telefonul, ei au surprins în fotografii momente pline de emoţie pe care le-au postat pe reţelele de socializare folosind haştagul #lafereastramea. Peste 100 fotografii descriind sentimente, stări şi trăiri precum #fericire, #bucurie, #relaxare, #siguranta, #confort, #dragoste, #stil, #Romania, #inovatie, #joaca, #orizonturi realizate de aceştia susţin campania naţională #lafereastramea organizată de VEKA.
„Fereastra casei noastre este mai mult decât acel obiect care ne protejează interiorul locuinţei de factorii externi. Este locul unde se nasc sentimente şi amintiri frumoase, locul în care oamenii se simt în siguranţă şi se pot relaxa bucurându-se de confortul propriei case.
#lafereastramea nu vorbeşte doar despre ferestre, ci îşi propune să cuprindă într-o colecţie unică de fotografii toate aceste trăiri şi sentimente care vorbesc despre calitatea vieţii, determinându-i pe români să vadă fereastra ca un portal între confortul locuinţei şi frumuseţile şi aventurile de dincolo de aceasta.”, spune Alexandru Oancea, Marketing Manager VEKA România.
Pe pagina de Facebook VEKA România poți să vezi cele mai frumoase momente surprinse de români la fereastră.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.