ROMEPS (Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România), întrunită statutar în data de 29 ianuarie 2016, a ales un nou președinte, în persoana domnului Florin Hahui, director general Onebrand.
De asemenea, ROMEPS are, de la începutul lunii februarie, și un nou Consiliu Director, format din vicepreședinții Sorin Cristea, din partea Arcon, și Șerban Căzănișteanu, director general Mindo SA.
“Mă simt onorat pentru faptul că membrii asociației mi-au încredințat funcția de președinte în cadrul ROMEPS și privesc cu nerăbdare către acest mandat, în care ne vom concentra pe confirmarea asociației ca furnizor de expertiză în domeniu, atât pentru producători, cât și pentru beneficiari.
De asemenea, vom continua proiectele demarate în anii anteriori și vom începe altele noi, menite să contribuie la educarea consumatorilor și la îmbunătățirea pieței de polistiren expandat”, a declarat Florin Hahui, noul președinte al ROMEPS.
Florin Hahui îl înlocuiește în funcția de președinte al Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România pe Laurențiu Istrate. Conform Actului Constitutiv al asociației, atât președintele, cât și membrii Consiliului Director se aleg pentru o perioadă de un an.
Ziua cumpărăturilor online la eMAG: multe produse la jumătate de preț
ROMEPS
ROMEPS (Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România) a fost înfiinţată în anul 2004, din 2011 activând sub această denumire. Asociaţia îşi propune să promoveze pe piaţa din România un standard de calitate pentru producătorii de polistiren şi să vegheze la respectarea reglementărilor. ROMEPS are, în prezent, 13 membri, dintre care 4 membri fondatori (Arcon, Austrotherm, Hirsh Porozell, Swisspor), 7 membri asociaţi (Congips, Firos, Masterplast, Mindo, Onebrand, Euroconf Impex, Mecatronics) şi 2 membri de onoare (Plastics Europe şi Isopor).
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.