Noua soluţie ‘invizibilă’ de climatizare Daikin, un concept de succes în Europa

La doar câteva luni de la lansare, noua soluţie de climatizare Daikin VRV IV seria i atrage interes substanţial din partea instalatorilor, arhitecţilor şi a proprietarilor care caută o soluţie discretă şi, în acelaşi timp, eficientă energetic.

Singura unitate de exterior cu folosire la interior, VRV IV seria i a fost dezvoltată de Daikin special pentru oraşe şi spaţii urbane în care nevoia estetică este importantă. Rezultatele înregistrate în acest timp scurt demonstrează succesul noului concept, potrivit pentru îndeplinirea a multiple nevoi şi limitări.

Săptămâna reducerilor nebune la Flanco: 22 – 30 ianuarie

Proiectat pentru a se conforma şi celor mai riguroase cerinţe de urbanism şi de nivel al zgomotului, seria VRV IV i oferă instalatorilor o flexibilitate în configurare fără precedent. Conceptul splic unic, dimensiunea compactă şi greutatea mică fac ca sistemul să fie uşor de manevrat, economic de instalat şi ‘invizibil’ la exterior, în timp ce oferă întreaga funcţionalitate a unui sistem VRV, la cel mai înalt grad de eficienţă sezonieră de pe piaţă.

Cu numeroase sisteme deja instalate şi mai multe contractate, seria i pare să devină noua soluţie VRV pentru oraşele din întreaga Europă.

Sistemul a fost primit cu entuziasm în Spania, în oraşe precum Madrid şi Bilbao, unde reglementările de construcţie sunt extrem de stricte şi ridică, astfel, ştacheta foarte sus. Conceptul unic de unitate split, cu compresor şi schimbător de căldură separate, permite sistemului VRV IV seria i să fie instalat discret la interior, în timp ce la exterior se va vedea doar grila pentru introducerea şi evacuarea aerului pentru schimbătorul de căldură.

Avantajele de a fi formată din două unităţi exterioare, de a avea presiune statică ridicată şi dimensiune compactă, precum şi posibilitatea de a conecta orice unităţi de ventilare sau  perdele de aer la ea, fac din seria i o soluţie extrem de eficientă.

Locuitorii Londrei se bucură de avantajele acestui sistem compact pentru spaţiile rezidenţiale, întrucât reglementările de urbanism fac ca unităţile standard exterioare să fie extrem de dificil de instalat. Până la lansarea acestei serii, în anumite zone ale oraşului era imposibilă instalarea aparatelor de aer condiţionat. Lipsa de spaţiu şi apropierea de un cartier rezidenţial au determinat un centru bancar din Franţa să aleagă seria VRV IV i. Sistemul împlineşte, în acest caz, nevoia de flexibilitate prin conceptul split şi înălţimea redusă, aducând şi avantajul operării silenţioase.

Instalarea la interior a seriei VRV IV i în cazul unei bănci italiene din Napoli s-a dovedit a fi nu doar alegerea mai economică, care nu necesită tratament acustic special precum unităţile standard, ci şi soluţia care permite păstrarea intactă a faţadei clădirii istorice în care se află. Totodată, amprenta la sol redusă a sistemului a fost un factor important în alegerea acestuia, întrucât dispunea de puţin spaţiu în zona tehnică.

O clinică medicală din Belgia a ales sistemul datorită caracterului discret. Deşi clădirea nu beneficia de spaţiu tehnic care să găzduiască unitatea, seria i a putut fi integrată în interiorul spaţiului fără a afecta designul.  Sistemul a fost conectat la interior cu multiple unităţi de tip casetă perfect plată, având astfel un sistem de climatizare aproape invizibil şi la exterior şi la interior.

Datorită dimensiunilor compacte, dar şi faptului că sistemul are compresorul şi schimbătorul de căldură în unităţi separate, procesul de instalare este uşor şi rapid. Prin folosirea sa, sunt reduse atât costurile, cât şi durata instalării, clădirile putând fi echipate într-un interval mult mai scurt decât în cazul folosirii unor sisteme VRV standard. Datorită sistemului de ţevi scurte pe care le foloseşte, seria i asigură încă o dată menţinerea la minimum a costurilor de instalare, în timp ce elimină disconfortul produs, de regulă, clădirilor învecinate.

Compresorul este uşor şi extrem de compact, având amprentă la sol de doar 600x550mm şi 77 kg. Are un nivel de zgomot în operare de doar 47dBA, pentru a fi amplasat, fără a cauza disconfort, în spaţii mici precum camere tehnice, camere de depozitare sau chiar dulapuri de bucatărie.

A doua parte a sistemului, schimbătorul de căldură, are sub 400mm înălţime şi cântăreşte 97 kg, fapt ce îi permite cu uşurinţă să fie instalat într-un tavan fals. Astel, întreg sistemul este ascuns şi este evitată nevoia de a folosi mult spaţiu comercial. Datorită disponibilului ridicat de presiune statica externa al ventilatorului cu inverter, sistemul este extrem de flexibil în configurare şi face posibilă instalarea pe orice faţă a clădirii.

Realizat de centrul de dezvoltare al Daikin Europa din Ostend, această ultimă inovaţie a companiei a fost proiectată pentru a răspunde simultan nevoilor de eficienţă energetică şi limitărilor spaţiilor urbane centrale.

Inovaţia adusă de noua serie VRV IV i se dovedeşte deja extrem de eficientă, economică, performantă şi prietenoasă cu mediul, fiind alegerea perfectă pentru clădirile care nu puteau beneficia până acum de ultimele tehnologii HVAC. Totodată, gama de aplicaţii ale seriei i va fi cu siguranţă extinsă, pe măsură ce viitori clienţi vor explora posibilităţile acestei noi premiere Daikin.

Pentru mai multe informații despre DAIKIN vizitați www.daikin.ro.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *