Kuma România, unul dintre principalii producători locali de lavoare, blaturi şi mobilier pentru băi şi bucătării sub brandurile Kuma şi Nordline, a încheiat anul 2015 cu un business de 3,3 milioane de euro, în creștere cu circa 10% față de anul precedent, și mizează pe creșterea acestuia cu încă 10 procente până la finalul anului. De asemenea, începând cu acest an produsele companiei sunt prezente şi pe piața dominicană, iar următoarele țări vizate în planul de expansiune sunt Austria, Ungaria și Marea Britanie.
„Majorarea cifrei de afaceri în 2015 se datorează, în principal, intensificării vânzărilor în retail pe piața scandinavă. Totodată, am remarcat și o revigorare a proiectelor din România, fapt care ne încurajează estimările de creștere pentru acest an, vizând un avans până la cca. 3,6 milioane de euro”, a declarat Camelia Olesen, Director Executiv al Kuma România.
Potrivit reprezentantei companiei, investițiile Kuma din anul trecut s-au ridicat la aproximativ 230.000 euro, sumă care a inclus atât îmbunătățirea sistemelor de ventilație în secția de turnare din fabrică şi extinderea spațiului cu două noi secții (finisare și stocare).
Ziua cumpărăturilor online la eMAG: multe produse la jumătate de preț
Dincolo de creşterea cifrei de afaceri, obiectivele companiei pentru anul în curs vizează şi majorarea productivității și accesarea unor fonduri europene pentru IMM-uri privind extinderea capacitatății de producție și achiziționarea de noi utilaje. În acest sens, compania are în plan demararea unor investiţii totale în valoare de cca. 800.000 de euro, o parte putând fi susţinute din fonduri europene.
Lavoarele Kuma produse în România, prezente pe piața din Republica Dominicană
De asemenea, în ceea ce privește dezvoltarea companiei, produsele Kuma au fost introduse, de curând, pe o nouă piață, la începutul anului fiind realizat primul export de lavoare și mobiler de baie către Republica Dominicană.
„Partenerii noștri danezi au identificat potențialul zonei Caraibe pentru proiecte potrivite companiei noastre. Există o piață în creștere în ceea ce privește segmentul hotelier, dar și o nișă pe retail, designul şi calitatea lavoarelor Kuma asigurînd succesul pe piaţă”, a completat Camelia Olesen.
Datorită similitudinilor latine, a modului de prezentare a produsului, dar și a asemănănărilor în ceea ce privește preferințele estetice, Kuma România va coordona în mod direct afacerile companiei pe piaţa dominicană, fiind luată în calcul chiar şi o unitate de producţie în această zonă.
„Planurile noastre vizează investiția într-o fabrică în Republica Dominicană până la finele anului 2018, aceasta urmând să producă lavoare și blaturi pentru bucătării”, a subliniat reprezentanta companiei.
Mai mult, expansiunea companiei în acest an pune un accent major pe exporturi, următoarele țări vizate fiind Austria, Ungaria și Marea Britanie, toate demonstrând un potențial crescut pe piața proiectelor hoteliere, comerciale și office.
De asemenea, pentru identificarea noilor parteneri și prezentarea celor mai recente tendințe în ceea ce privește materialele și culorile din noile game Kuma, în perioada următoare, compania va fi prezentă la două târguri de profil organizate în Ungaria și Austria.
„Având în vedere tendințele estetice desemnate în acest an, ne-am extins gama de culori disponibilă și am introdus în ofertă patru nuanțe noi: Danube, Oka, Jardin și Diamantina, două dintre acestea fiind inspirate din culorile anului – Roz Quartz și Albastru Serenity”, a mai declarat reprezentanta companiei.
Aceasta a subliniat că noutăţile cuprind şi lansarea noului slogan al companiei – „Be different, Choose Design, Choose KUMA” ce are rolul de a intări ideea de personalizare şi îndeamnă clienţii la alegerea de produse cu design, diferite, pe care le poate găsi numai la Kuma.
Kuma România
Este o companie româno-daneză lansată pe piaţa locală în 1998, fiind specializată pe producerea de lavoare de băi pentru proiecte rezidenţiale, comerciale, de birouri şi de utilitate publică, blaturi de bucătării în suprafaţă continuă cu chiuveta, glafuri de ferestre şi balcoane, mese de bar/restaurant, recepţii pentru hoteluri, concepte SPA şi mobilier modular marca Nordline pentru băi şi bucătării.
Kuma a inaugurat prima linie de productie la Câmpina în 1998, pentru ca în 2006 compania să se mute în Băneşti odată cu finalizarea primei investiţii de tip greenfield în valoare de 2 milioane de euro.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.