Knauf Insulation a inaugurat oficial noua fabrică de vată minerală de sticlă din Târnăveni, în prezența șefului Cancelariei Prim-Ministrului, dl. Mihai Jurca, a ambasadorului Republicii Federale Germania, Angela Ganninger, a primarului municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, precum și a altor lideri importanți din județul Mureș. Investiția de 140 de milioane de euro transformă fabrica din Târnăveni într-un centru regional de excelență, cu o capacitate anuală de producție de peste 75.000 de tone de vată minerală de sticlă, deservind clienți din România și din întreaga Europă Centrală și de Est cu o aprovizionare rapidă, fiabilă și sustenabilă.
Noua facilitate din Târnăveni joacă un rol esențial într-un context energetic european complex, iar impactul său se resimte la nivel regional, deservind piețe precum Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Ungaria, Ucraina, Cehia și Slovacia – țări cu un potențial important de economisire a energiei.
Potrivit datelor oficiale , consumul de gaz în clădirile rezidențiale ar putea fi redus cu peste 50% prin utilizarea soluțiilor moderne de izolație, contribuind direct la atingerea obiectivelor climatice europene. În prezent, peste 85% dintre clădirile din România au fost construite înainte de adoptarea standardelor moderne de eficiență energetică. Fabrica din Târnăveni oferă soluțiile de izolație necesare pentru clădiri noi și renovări sustenabile, sprijinind obiectivele Uniunii Europene privind neutralitatea climatică și reducerea consumului de energie.
„Knauf Insulation aduce decenii de expertiză și soluții dovedite pentru a ajuta România să adopte cele mai bune practici europene în materie de eficiență energetică. Fabrica noastră din Târnăveni, echipată cu tehnologie de ultimă generație, are o capacitate anuală de producție de 75.000 de tone de vată minerală de sticlă, suficient pentru a izola până la 200.000 de locuințe în fiecare an”, a declarat Alexander Knauf, membru al Grupului Knauf.
„Această facilitate stabilește un nou standard pentru Knauf Insulation, fiind cea mai modernă și avansată tehnologic fabrică de vată minerală de sticlă din regiune. Ea reflectă angajamentul nostru pe termen lung față de Europa Centrală și de Est și dedicarea noastră de a oferi soluții inovatoare și eficiente energetic, care susțin creșterea și sustenabilitatea regiunii.” a adăugat Dominique Bossan, CEO pentru Europa, Orientul Mijlociu și Asia.
„Fabrica din Târnăveni este un punct de cotitură pentru întreaga regiune – locația sa strategică ne permite să răspundem rapid cererii în creștere, să reducem costurile logistice și să consolidăm competitivitatea regională. În același timp, reprezintă un angajament ferm față de responsabilitatea față de mediu.” a subliniat Radek Bedrna, Managing Director pentru Europa de Est și Orientul Mijlociu.
„Deschiderea fabricii marchează o investiție în viitor: produsele sale folosesc ECOSE Technology®, oferind performanțe excelente din punct de vedere termic, acustic și al siguranței la foc, cu o amprentă de mediu redusă. România devine un hub regional pentru inovație și sustenabilitate, iar fabrica din Târnăveni contribuie la renovări eficiente energetic, la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea comunităților locale și a economiei.” a declarat Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România și Bulgaria.
Knauf Insulation
Cu peste 40 de ani de experiență în industria izolației, compania are în prezent aproape 6.000 de angajați în 40 de țări și are 28 de unități de producție în 15 țări. Knauf Insulation face parte din Grupul Knauf, care are aproximativ 42.500 de angajați în 90 de țări și 320 de fabrici în întreaga lume, cu vânzări de aproximativ 15,6 miliarde de euro în 2023. Grupul Knauf a fost fondat în 1932 și rămâne o companie independentă de familie ale cărei valori sunt Parteneriatul, Angajament, Antreprenoriat și Menschlichkeit (Umanitate).
Soluțiile Knauf Insulation cu liant ECOSE Technology dețin prestigioasa certificare Eurofins Indoor Air Comfort Gold pentru calitatea aerului din interior, oferă performanțe excelente termice, acustice și de siguranță la foc și sunt fabricate din sticlă reciclată până la 80%.
Knauf Insulation Romania
Prezentă din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața materialelor termoizolante, cu un portofoliu complet de produse care include vată minerală de sticlă, vată minerală bazalt și plăci din fibre de lemn (Heraklith). Pe piața din Romania, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți furnizori de vată minerală, cu un portofoliu cuprinzător de produse potrivite pentru toate tipurile de construcții: izolații mansardă, izolații fațade, pereți despărțitori, acoperișuri plate și multe altele.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.


