Irina Măndoiu este noul CEO al Grupului Policolor – Orgachim

Consiliul de Administrație al grupului Policolor – Orgachim anunță schimbări în structura echipei de top management. Astfel, începând cu luna septembrie a.c., noul CEO al Grupului Policolor – Orgachim este Irina Măndoiu.

Policolor

Cu peste 20 de ani de experiență în coordonarea vânzărilor, în distribuție, operațiuni și strategii de marketing, Irina Măndoiu a ocupat anterior funcția de director general adjunct al Albalact, una dintre cele mai mari companii din piața de lactate din România. Licențiată în Biologie, specializarea Protecția Mediului, Irina a răspuns provocării văzută drept o continuare firească a experienței și pregătirii sale profesionale.

Avem know-how-ul intern, avem echipa bună și atașată emotional de companie și, nu în ultimul rând, avem produse și branduri valoroase’’ declară Irina Mandoiu, odată cu evaluarea grupului a cărui conducere a preluat-o.

Suntem motivati să deschidem noi drumuri, să inovăm. Policolor este o școală continuă pentru industria de profil, școală de care beneficiază clienții nostri. În materie de Research& Development avem o echipă tânără de profesioniști, ingineri chimiști, laboranți. Mai mult, cu o echipa specializată putem crește aducând lucruri relevante în piață, tocmai pentru că acest grup este unul integrat, de la producția de materii prime, la cea a produselor finite, un mare avantaj pentru noi. ”, declară noul CEO.

Primul lucru pe care Irina Măndoiu dorește să îl implementeze este unificarea proceselor de lucru în toate companiile care constituie grupul Policolor Orgachim. “Avem fabrici care produc vopsele pe baza de apa și în România, și în Bulgaria. Avem producție foarte specifică de materii prime în Bulgaria. Toate companiile grupului trebuie sa fie guvernate de aceleași norme, păstrându-și însă identitatea.”

Policolor S.A.

Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei – sub brandurile SPOR, DEKO Professional, PROTECTA, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor – sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur și Silverpol și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilitate. Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în mii de service-uri auto. Compania dispune, de asemenea, de 4 magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie de lacuri si vopsele: Policolor România, cu o nouă unitate de producție aflată în București, pe Bd. Timișoara şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

După construcția noii sale fabrici din București și a propriului centru modern de logistică, investiție de 7 milioane de euro, grupul Policolor-Orgachim a realizat în primul semestru din 2020 vânzări de 31,2 milioane de euro.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *