International Bloemen, producătorul autohton de plante la ghiveci din Târgoviște și unul dintre principalii furnizori de flori, plante și aranjamente florale pentru retail din România, a lansat pe piața bunurilor de larg consum o gamă personalizată de ghivece din ceramică, zinc și carton cerat.
Gama de ghivece este un segment nou de business al International Bloemen, prin care compania dorește să dezvolte și mai mult zona de accesorii destinate plantelor și aranjamentelor florale.
Gama de ghivece din Ceramică, piesa de rezistență a gamei
„Ceramica, un material provenit din prelucrarea lutului, puternic și foarte ușor de personalizat, este piesa de rezistență a noii game de ghivece și vaze. Ghivecele și vazele din ceramică aduc un plus de eleganță și expresivitate plantelor pe care le accesorizează. Un astfel de aranjament se potrivivește foarte bine casei sau biroului dvs.
Compania caută în mod constant idei pentru personalizarea ghivecelor astfel că, anul trecut, am demarat parteneriate cu rețelele de magazine și în acest segment, aducând astfel în atenția consumatorilor ceramica printată și personalizată, la costuri reduse”, a declarat Iulian Cazacu – Director General International Bloemen.
Anul acesta, compania International Bloemen a schimbat strategia și a pus accent mai mult pe personalizare, încercând să iasă din tipare și să ofere clienților un alt fel de ghivece din ceramică.
Așa au apărut ghivecele din gama FACES, gamă disponibilă în portofoliul companiei în 3 variante. De asemenea, gama FACES s-a extins și în sectorul vazelor, oferind posibilitatea de a personaliza și aranjamentele de flori tăiate.
Gama de ghivece din Zinc
Zincul, un material estetic și durabil, ce dă dovadă de rezistență în fața factorilor de mediu, completează gama de ghivece, cu posibilități nelimitate de personalizare. Produsele companiei se diferențiază în piața de profil prin faptul că personalizarea acestor măști de zinc se face direct prin vopsire, atât la interior, cât și la designul exterior.
„Știm că un produs vandabil este un produs atrăgător și că așezarea la raft are un rol foarte important în procesul de vânzare. Astfel, am investit în modalitatea de prezentare a măștilor de zinc, iar în urma unei colaborări cu o fabrică din România, am creat standuri speciale pe care să fie așezate ghivecele, foarte potrivite pentru orice zonă comercială”, a completat Iulian Cazacu.
Gama de ghivece din Carton Cerat SmartCups®
Cartonul cerat, un material asemănător cu cel folosit la confecționarea paharelor de cafea, durabil și prietenos cu natura, a fost adaptat și în acest segment de accesorii și ghivece destinate plantelor și aranjamentelor florale.
Gama de ghivece din carton, sub brandul SmartCups®, sunt produse de către Elburg Smit, o companie olandeză specializată pe etichetarea și ambalarea profesională în domeniul horticol, al cărui reprezentant unic în România este compania International Bloemen.
Produsele SmartCups® sunt disponibile în varianta de 9 cm și varianta de 12 cm și sunt potrivite pentru plante precum Hyacinthus, Phalaenopsis, Begonia, Kalanchoe, Cyclamen, Rosa, Spathiphyllum, Tillandsia, Gerbera, Chrysanthemum, Saint Paulia și Poinsettia.
Gama de ghivece din carton SmartCups® a fost adaptată din punct de vedere design, în funcție de sezon și de anumite sărbători. În plus, fiecare client își poate personaliza produsul în variante nelimitate, cu costuri reduse și într-un timp foarte scurt.
Gama SmartCups® de colorat
„Anul acesta, compania a lansat gama de ghivece din carton cerat SmartCups® de colorat, o gamă foarte potrivită pentru copii, oferindu-le acestora posibilitatea de a se distra și de a-și aduce aportul în personalizarea unui cadou.
Pentru prezentarea acestora către publicul țintă, s-a creat un alt tip de display, de data aceasta din carton, pe care să fie expuse produsele. Oricare ar fi varianta de material aleasă, plantele din casa dvs. vor fi mult mai bine puse în valoare cu astfel de suporturi”, a completat Iulian Cazacu.
Prezență
Noua gamă personalizată de ghivece din ceramică, alături de cea mai nouă colecție în materie de suporturi de flori și plante din portofoliul companiei Internațional Bloemen, sunt disponibile atât în retail, cât și în librăriile Fragilistic din orasul Târgoviște.
O parte dintre produsele companiei Internațional Bloemen sunt deja prezente în rețelele de magazine precum: Auchan, Carrefour, cora, Kaufland, Penny Market și Profi, procesul de listare şi în alte reţele fiind în curs de desfăşurare.
International Bloemen
Compania International Bloemen, cu sediul în Târgoviște, a fost înființată în 2012 si produce plante la ghiveci pe o suprafață de aproximativ 17.500 metri pătrați în sere din România și Grecia, importă și livrează flori tăiate, plante la ghiveci, aranjamente florale precum și accesorii pentru plante. Gama de plante produse este în continuă dezvoltare.
Mai multe informatii la: www.internationalbloemen.ro /
E-mail: i.cazacu@internationalbloemen.ro / Tel. 0721 391 367.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.