Holcim România și Școala de Valori lansează „Profesii bine cimentate”, un proiect dedicat tinerelor la început de carieră tehnică

Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcții de pe piața locală, împreună cu partenerii din cadrul organizației non-guvernamentale Școala de Valori, lansează proiectul “Profesii bine cimentate”. Inițiativa, ce promovează diversitatea de gen și respectiv incluziunea femeilor în mediile tehnice, dă posibilitatea tinerelor studente să descopere industria cimentului, interacționând cu profesioniști din domeniu.

holcim

Proiectul “Profesii bine cimentate”, care se va desfășura în perioada aprilie – octombrie 2021, vizează participarea a  90 de studente de la facultăți de profil tehnic, cu specializări precum: Chimie și Inginerie Chimică, Inginerie Mecanică, Electronică și Automatizări, Inginerie Minieră și Geologie din București, Iași, Cluj, Timișoara, Oradea, Brașov, Petroșani și Câmpulung.

“În ultimii ani, domeniile tehnice au atras tot mai mulți experți de gen feminin, atât în poziții de execuție, cât și în roluri de management, în special datorită impactului pe care îl au în dezvoltarea societății. Prin intermediul acestui proiect, încurajăm diversitatea de gen, oferind posibilitatea tinerelor talentate să descopere și chiar să construiască cariere de succes în industrii tehnice, precum cea a producției de ciment, în care activăm noi”, a declarat Alina Cristea, Manager CSR și Proiecte Educaționale în cadrul Grupului Holcim România.

Pe durata proiectului, participantele vor beneficia de:

  • 4 webinarii online susținute de femei de succes din industria cimentului, care vor vorbi despre rolul și importanța diversității de gen în acest domeniu;
  • 5 ateliere de dezvoltare personală, care vor aborda teme precum: intraprenoriat, inteligență emoțională, branding personal, comunicare și creativitate;
  • 5 ateliere de dezvoltare profesională, cu sesiuni tehnice pe specializări precum mecanică, chimie sau automatizări și studii de caz aplicate. Acestea vor fi organizate cu sprijinul specialiștilor din cadrul Grupului Holcim Romania.

„În ciuda valorii clare de a avea o forță de muncă diversă, femeile continuă să fie sub-reprezentate în funcții de conducere sau pe anumite roluri cheie în organizații din toate industriile din România. Pentru a depăși aceste obstacole, am creat <<Profesii bine Cimentate>>, un program de dezvoltare pentru femei, care include o combinație de mentorat, ateliere soft și hard skills, precum și oportunități de formare on-the-job. Prin acesta, ne-am propus să creăm o tendință și să ajutăm organizațiile să înceapă să își echilibreze structurile de personal cu o mai mare diversitate. Această investiție în crearea unei culturi în care mai multe femei să ocupe roluri de lider credem că va duce la performanțe mai bune în economia românească”, a adăugat Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori.                 

La finalul proiectului, 10 dintre participante vor avea posibilitatea de a lua parte la un program de mentorat și internship, timp de 3 luni, la fabricile de ciment Holcim din Aleșd și Câmpulung.

Holcim România

Holcim (România) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să între într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține 5 fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (cu 3 puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor).

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,214 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Holcim România și Școala de Valori lansează „Profesii bine cimentate”, un proiect dedicat tinerelor la început de carieră tehnică

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.