Häfele România inaugurează primul showroom din țară

Häfele România, lider în domeniul producției și comercializării de accesorii, feronerie pentru mobilier și sisteme electronice de control al accesului, anunță deschiderea primului showroom local, în București, unde își prezintă ultimele tehnologii  pentru mobilier și soluții inteligente pentru aplicațiile arhitecturale. 

HäfeleNoul spațiu expozițional, cu o suprafață totală de 150 mp, devine locul ideal unde producătorii de mobilier, designerii de interior, proiectanții, arhitecții, dar și consumatorii pot descoperi beneficiile feroneriei inovatoare pentru mobilier.

Prin deschiderea noului showroom lansăm o invitație atât arhitecților, designerilor, producătorilor de mobilier, cât și partenerilor noștri să vină să descopere o parte din universul Häfele, să interacționeze zilnic cu consultanții de vânzări și sutele de produse expuse pentru a beneficia de sprijinul nostru în toate fazele de dezvoltare ale unui proiect. De asemenea, acest spațiu se adresează și consumatorilor, care vor să cunoască soluțiile Häfele, dar și cum va arăta viitorul în casa lor, printr-un mobilier inteligent și multifuncțional”, a declarat Rodica Popescu, Managing Director Häfele România.

Noul showroom, în care funcționează și sediul Häfele din București, este împărțit în două zone mari: zona operațională, ne-expusă clienților care susține operațiunile zilnice ale echipei de vânzări, marketing și consultanță în domeniul accesoriilor de mobilier și feroneriei arhitecturale, și zona expozițională, unde se pot testa gamele proprii de produse, dar mai ales unde vizitatorii pot fi consiliați de specialiști în alegerea soluțiilor potrivite pentru proiectele lor.

În cadrul spațiului se pot vedea și testa mecanismele de ridicare a ușilor din gama Free, soluțiile Slido Classic pentru o glisare facilă și confortabilă, sistemele Loox LED pentru o iluminare inteligentă, tehnologia Dialock pentru control al accesului, dar și gama de sertare și sisteme de rulare a sertarelor – Moovit MX. De asemenea, ultimele inovații, precum noii conectori din gama ixconnect, sistemul de organizare a dulapurilor – Easy Storage și oglinda multifuncțională demonstrează preocuparea de dezvoltare continuă a unor soluţii de locuit inteligent, fără a neglija calitatea stilului de viață.

În anul 2017, compania a înregistrat afaceri în creștere, de peste 8 milioane euro, chiar și în contextul unui an plin de investiții: implementarea  unui nou sistem de gestionare al afacerii – SAP, amenajarea showroom-ului, dar și traininguri constante în echipa locală.

Am reușit, anul trecut, să livrăm 30.000 de comenzi, adică mai mult de 7.000 de articole diferite, cu ajutorul a peste 1.000 de parteneri fideli, o dovadă clară că Häfele este alegerea atât pentru zona rezidențială, cât și cea comercială. Pentru acest an vizăm deschiderea unui nou centru logistic în Timișoara, lansarea unui nou website, cu o platformă de preluare a comenzilor integrată, precum și traininguri de produs pentru clienții noștri în noul spațiu”, adaugă Rodica Popescu.

Häfele a dezvoltat recent conceptul revoluționar de locuit inteligent pentru spații de dimensiuni mici intitulat „MicroApart 20/30”, care aduce „Mai multă viaţă pe m²”, una dintre cele mai mari provocări arhitecturale ale timpului nostru. Conceptul permite dezvoltatorilor imobiliari să creeze şi să furnizeze soluţii rezidenţiale atractive, flexibile, în mod rapid şi eficient. Aceste apartamente mici costă mai puţin pentru a fi construite, consumă mai puţină energie şi sunt mai uşor de întreţinut.

Häfele

Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, pune la dispoziția partenerilor o gamă variată de repere specializate, de la mânere, balamale până la soluții de stocare, sisteme de glisare și de iluminat, toate disponibile la comandă cu o livrare imediată.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1843 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Häfele România inaugurează primul showroom din țară
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.