Grundfos, cel mai mare producător de pompe de circulație la nivel mondial, își propune să vândă peste 10.000 pompe de circulație prin programul de Buy Back derulat în această toamnă în România.
Odată cu noile pompe, românii vor face și o economie substanțială la energie întrucât acestea au un consum redus la jumătate, în comparație cu modelele vechi, cu motor asincron.
Astfel, potrivit estimărilor Grundfos, pe parcursul unui an, un consumator care utilizează o pompă nouă, împreună cu un sistem de încălzire tip centrală sau încălzire prin pardoseală, va face o economie la energie de 3.360 KW, adica de aproximativ 1.680 RON într-un an.
Pornind de la aceleași calcule, Grundfos estimează că, la nivel național economia de energie electrică realizată prin această campanie de Buy Back este de aproximativ 33.600.000 KW pe parcursul unui an.
Regiunile din România cu cele mai bune rezultate în materie de înlocuiri de pompe sunt Transilvania și Moldova, iar cea mai populară lună în care românii investesc într-o nouă pompă este octombrie.
Între 25 și 30% din totalul de pompe de circulație vândute de Grundfos în România este reprezentat de pompe montate pe sisteme deja existente, restul fiind instalate pe centrale sau sisteme de încălzire noi.
Modelele de pompe incluse în campania de Buy Back Grundfos, singurul producator prezent pe piața locală care derulează o astfel de campanie, sunt: UPS2, Alpha 2 și Alpha 2 L. Acestea se adaptează cerințelor actuale ale sistemului, fie că e vorba de centrală sau de sistem de încălzire prin pardoseală.
Consumatorii români care vor să își schimbe pompa trebuie să predea o pompă veche de circulație, de uz domestic, indiferent de marcă sau de producător, până la finalul anului, la distribuitorii autorizați Grundfos sau la magazinele partenere. În plus, aceștia vor primi și un tichet cadou în valoare de 10 RON.
Noile pompe sunt disponibile pe piața locală în marile lanțuri de magazine DIY, precum și la distribuitorii autorizați Grundfos. Produsele se folosesc în combinație cu centrale pe lemn/ peleți/ boilere sau instalații de încălzire prin pardoseală, pentru a păstra căldura în locuințe în condiții optime.
Cu o producţie anuală de peste 16 milioane de pompe, Grundfos este cel mai mare producător mondial de pompe de circulație. Grupele principale de pompe sunt: pompele de circulaţie pentru încălzire și aer condiționat, pompele centrifugale pentru industrie, alimentare cu apă, apă uzată și dozare.
În afară de pompe, Grundfos produce motoare electrice pentru pompe standard și submersibile, și vinde electronice de înaltă clasă pentru controlul și monitorizarea pompelor.
Grupul Grundfos este reprezentat prin peste 80 de companii în mai bine de 55 de țări. Suplimentar, produsele Grundfos sunt vândute și în alte țări prin distribuitori locali.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.