Vaillant Group România, importatorul sistemelor de încălzire Vaillant, a înregistrat o cifră de afaceri de 16,3 milioane de euro în 2013, previziunile indicând o creştere cu 3% în 2014 a profitului şi a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, a anunţat joi, într-o întâlnire cu presa, Carsten Voigtländer, director general şi responsabil Vânzări, Marketing şi Servicii în cadrul Vaillant Group.
„În 2013, Vaillant Group România a înregistrat o cifră de afaceri de 16,3 milioane de euro în 2013, iar pentru anul 2014 avem intenţia de a creşte cu 3% valoarea profitului şi a cifrei de afaceri. În perioada următoare, ne propunem să ne consolidăm succesul de piaţă, acordând atenţie egală tuturor segmentelor de piaţă – premium, mediu, economic – prin abordarea dedicată a celor trei mărci reprezentate în România, Vaillant, Saunier Duval, Protherm.
Pentru a putea îndeplini, la superlativ, toate cerinţele şi prevederile noilor normative europene Energy Related Products (ERP), aplicate începând cu a doua jumătate a anului 2015, Vaillant Group România se axează în această perioadă pe pregătirea întregii arhitecturi comerciale – canale de distribuţie, gama de produse, servicii pre/post vânzare. În consecinţă, vom pune accentul exclusiv pe randamentul ridicat al produselor, fiind aduse în prim plan echipamentele ce utilizează tehnica condensării, cele cu funcţionare pe surse regenerabile fiind printre principalele categorii vizate”, a arătat Carsten Voigtländer.
Potrivit acestuia, Polonia, Cehia şi România sunt ţările care domină piaţa Europei de Est, în timp ce – la nivel european – Germania şi Marea Britanie se află pe primele locuri.
„Construirea unei fabrici în România ar putea fi luată în considerare în momentul în care am înregistra un volum mult mai mare al vânzărilor. Cele mai mari fabrici din Europa se află în Slovacia, Germania şi Turcia. Şi în China avem o fabrică, aceasta producând exclusiv pentru piaţa chineză”, a menţionat Voigtländer.
La rândul său, Iulia Pascu, director general Vaillant Group România, a precizat că piaţa din România este dificilă, mai ales din cauza lipsei resurselor financiare.
„Piaţa noastră este una grea, mai ales din cauza lipsei resurselor financiare, a accesului îngreunat la creditare şi a nivelului de solvabilitate a firmelor. Activitatea companiei a fost influenţată de momentul creşterii taxei pe valoarea adăugată şi de cursul de schimb valutar. În ceea ce priveşte noile normative europene ERP, de la jumătatea anului 2015 nu vom mai avea voie să importăm centrale convenţionale, ci doar în condensaţie, care sunt mai scumpe. Ca urmare, în acest an şi în 2015, vom continua să vindem centrale convenţionale, urmând ca din 2016 să ne concentrăm pe centralele în condensaţie”, a afirmat Iulia Pascu.
În acest an, Vaillant Group celebrează un deceniu de prezenţă în România, precum şi 140 de ani de la înfiinţarea companiei în Germania. Compania are peste 30 milioane de clienţi la nivel internaţional.
Sursa: Agerpres
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.