Compania Ceramica SA Iaşi, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de materiale de construcţii pentru zidărie şi finisaje, anunţă schimbarea denumirii în Brikston Construction Solutions SA începând cu luna februarie, preluând astfel numele brandului sub care sunt cunoscute produsele fabricate şi comercializate.
“Decizia de schimbare a denumirii în acord cu brandul s-a realizat pentru a avea o comunicare unitară către consumatori, dar şi pentru a reflecta identitatea brandului care ne-a consacrat şi în numele companiei. Lansarea acestui brand a fost un pas strategic, deoarece compania noastră a câştigat încrederea consumatorilor, reuşind să se impună în piaţa materialelor de zidarie. De asemenea, brandul Brikston a jucat un rol esenţial în transformarea companiei dintr-un jucator la nivel local, în unul naţional”, a declarat Iulian Mangalagiu, directorul general al Brikston Construction Solutions SA.
Acesta a mai adăugat că schimbarea denumirii companiei vine şi în întâmpinarea planurilor de extindere a exporturilor şi, în acest fel, identitatea unitară a firmei şi a brandului este un avantaj.
Iulian Mangalagiu a mai declarat că, dincolo de schimbarea denumirii, Brikston Construction Solutions SA va continua în acest an să investească în serviciile pe care le oferă. Printre acestea se numără asigurarea transportului, asigurarea gratuită de consultanţă şi documentaţie tehnică de specialitate şi, în acelaşi timp, oferirea unui soft care calculează cu precizie necesarul de materiale al unei construcţii.
“Pentru 2015, Brikston Construction Solutions SA îşi propune să continue strategiile care au dus la creşterea cotei de piaţă din 2008 până în prezent: extinderea teritorială, dezvoltarea gamei de produse, menţinerea la standarde ridicate a calităţii produselor. Totodată vom continua să ne adaptăm nevoilor partenerilor noştri şi să oferim servicii cât mai performante şi complexe”, a mai spus Iulian Mangalagiu.
Brikston şi Brikston klinker au adus triplarea business-ului în doar 4 ani
Pe lângă produsele de zidărie cu care s-a remarcat, compania a dezvoltat în timp şi o ofertă de soluţii ceramice complete pentru construcţii – Brikston klinker – gamă ce cuprinde cărămidă şi placaj ceramic klinker, pentru placarea faţadelor, şi pavaj ceramic klinker, deosebite ca aspect, dar şi ca rezistenţă în timp, produse pentru aplicaţii speciale precum grătare, căramidă pentru gard, granule ceramice decorative pentru gradină.
„Lansarea celor două branduri au făcut ca, din 2008 şi până în 2012, vânzările companiei să se tripleze faţă de momentul anterior lansării acestor mărci. Unul din motive, dincolo de calitatea produselor, a fost şi faptul că numele Brikston este puternic şi încărcat de semnificaţie. Am combinat termenii ‚brick’ (caramidă) şi ‘stone’ (piatră) pentru a oferi clienţilor, prin nume, cel mai important beneficiu rezultat din utilizarea cărămizilor noastre: rezistenţă la compresiune. În plus, sloganul Brikston, ‚Mai rezistentă decât prevede legea’, spune totul despre standardele noastre de calitate”, a subliniat Iulian Mangalagiu.
Acesta a mai adăugat, de asemenea, că în procesul de producţie se utilizează numai materii prime de cea mai bună calitate şi tehnologii performante. În plus, compania se preocupă de eficientizarea şi îmbunătăţirea în mod continuu a fluxului de producţie, pentru a oferi produse cât mai bune din punct de vedere calitativ, iar acest lucru presupune investiţii, an de an, în modernizarea liniilor de producţie.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.