ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de accesorii telecom din România, a înregistrat o creștere de 76% a vânzărilor pentru categoria de produse Smart Home, realizate sub brandul Tellur, în primele nouă luni din 2022. Evoluția vânzărilor reflectă, pe de o parte, interesul sporit pentru soluțiile „smart” de reducere a consumului de energie, manifestat în România și în alte peste 30 de țări unde ABN Systems comercializează gama Tellur Smart Home, pe fondul creșterii prețurilor la energie. Pe de altă parte, tendința se înscrie în evoluția ascendentă a pieței Smart Home la nivel mondial.
Valoarea pieței de produse Smart Home
Pentru anul 2022, valoarea pieței globale de produse Smart Home este așteptată să ajungă la 115,70 miliarde USD, în 2026, potrivit datelor agregate de Statista în analiza Technology Market Outlook, în timp ce piața va atinge valoarea de 195,20 miliarde USD. În acel an, numărul de locuințe „smart” este anticipat să ajungă la 573,7 milioane în toată lumea.
În ceea ce privește dispozitivele Internet of Things (IoT), o analiză TechJury arată că numărul acestora va crește, de la 29 de miliarde în 2022, la 64 miliarde, în 2025. La fiecare secundă, 127 de noi astfel de echipamente IoT se conectează la internet.
Acest trend crescător al pieței Smart Home este susținut de faptul că produsele au prețuri tot mai accesibile, dar și de o aplicabilitate imediată în contextul creșterilor prețurilor la energie: permit reducerea consumului atunci când dispozitivele electronice nu sunt în funcțiune.
Numai în SUA, o analiză realizată de Natural Resources Defense Council arăta, încă din 2015, că energia irosită, prin simpla menținere în priză a echipamentelor electronice și electrocasnice atunci când nu sunt utilizate, se ridica la circa 19 miliarde USD pe an. Iar pierderea financiară, echivalentă cu 64 miliarde de KW/oră, are și un impact asupra mediului, eliberând în atmosferă 44 milioane de tone de dioxid de carbon.
Eliminarea risipei de energie
Potrivit reprezentanților ABN System International, pentru a obține eliminarea risipei de energie și a unor cheltuieli inutile, produsele Smart Home pot fi programate să regleze consumul pe baza unor scenarii precum:
- Dacă, după ora 9:00, nimeni nu mai este acasă, becurile și prizele se închid automat.
- Dacă nimeni nu revine în locuință până la ora 18:00, se programează centrala termică pentru a ajunge la 22 de grade numai la ora respectivă.
- Seara, după ora 23:00, se poate întrerupe alimentarea tuturor televizoarelor din casă;
- Becurile dintr-o încăpere se pot aprinde și stinge la deschiderea și închiderea ușii, folosind un senzor de mișcare.
- Luminile exterioare (la curte) și alimentarea prizelor pot fi pornite tot în funcție de un senzor de mișcare sau în funcție de orice alt „eveniment” detectat de un produs Smart (exemplu: senzorul de mișcare al unei camere de supraveghere).
- În momentul în care o priză detectează un consum mai mic decât o anumită valoare, aceasta se închide automat, ceea ce va elimina consumul dispozitivelor care sunt în modul stand-by.
Pentru un apartament de doua camere, costul dispozitivelor Tellur Smart cu ajutorul cărora se poate programa reducerea consumului, se situează la circa 200 EUR.
Aplicația Tellur Smart
Toate dispozitivele smart se pot conecta prin intermediul aplicației Tellur Smart (disponibilă prin App Store și Google Play), care a ajuns la circa 45.830 de utilizatori înregistrați, cu peste 36.400 de device-uri active, după o creștere de peste 30 de ori în ultimii trei ani.
„Ne bucurăm să vedem că, atât din motive care țin de reducerea cheltuielilor, cât și pentru a elimina impactul asupra mediului a risipei de energie, tot mai mulți oameni apelează la produsele Tellur Smart. Estimări internaționale arată că dispozitivele electrocasnice și electronice aflate în modul stand-by consumă între 5 și 10% din energia anuală a unei locuințe, numită și ‘energie vampir’ sau ‘energie fantomă’, iar reglarea consumului ne poate scăpa de acești ‘dușmani’ invizibili. Acesta este un prim pas în universul Smart Home, dar sunt convins că, ulterior, fiecare utilizator descoperă și alte beneficii ale unor dispozitive interconectate și coordonate cu ușurință”, a declarat George Barbu, CEO al ABN Systems International.
În topul vânzărilor din gama Tellur Smart se află termostatul, senzorul de inundație și prizele, cu cele mai bune vânzări în țările Europei de Vest și interes în creștere pe piața nord-americană. În această lună, ABN Systems a lansat noi produse Smart, între care e regăsesc camere de supraveghere video, termostate, întrerupătoare, precum și dispozitive de distribuit hrană și apă pentru animale de companie.
ABN Systems International
Fondată în 2002, ABN Systems International, listată sub simbolul ABN pe piața Aero a Bursei de Valori București, este deţinătoarea brandului Tellur şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale. Compania a investit intensiv în automatizarea proceselor, transferul electronic de date, trasabilitatea stocurilor, mărirea capacității de depozitare și întărirea echipei, ceea ce i-a permis, alături de expertiza acumulată în 20 de ani de activitate, să dezvolte parteneriate valoroase cu jucători globali de referință. Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse și accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă deja pe piețe din 33 de țări, de pe 4 continente, și își propune o extindere accelerată a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi piețe, cât și prin consolidarea celor actuale.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.