LURVIG este o colecție creată pentru a ne face și mai frumoasă viața alături de câini și pisici și care va fi lansată în magazinul IKEA Băneasa începând cu 8 octombrie.
Animalele de companie sunt prezente în tot mai multe locuințe din întreaga lume. De exemplu, 32% dintre locuitorii din București și împrejurimi au un animal de companie. Dintre aceștia, 56% sunt proprietari de câini și 22% proprietari de pisici. IKEA dorește să ofere o gamă relevantă pentru cei mai mulți oameni care dețin animale de companie, o gamă cu un design modular, cu produse care se integrează natural în fiecare locuință, la un preț accesibil. LURVIG este o colecție creată în colaborare cu designeri iubitori de animale și medici veterinari autorizați, concepută pentru a ajuta zi de zi în toate aspectele vieții alături de pisici sau câini.
„În ziua de astăzi animalele de companie fac parte din familie și sunt prezente în tot mai multe locuințe. Dacă privim către competitori, foarte puțini de pe piață abordează acest domeniu din perspectiva design-ului de interior,” declară Peter Bondesson, project leader al colecției LURVIG, IKEA of Sweden.
Colecția este concepută folosind culori asortate cu gama IKEA. Mai mult, LURVIG include un pat pentru pisici care se integrează perfect în etajera KALLAX și versiunea în miniatură a uneia dintre canapelele noastre, replicată pentru animale.
„Este foarte important să luăm ca punct de pornire nevoile și comportamentele naturale ale animalelor, cum ar fi modul în care dorm, mănâncă sau se joacă ele. Apoi, putem crea un produs ce răspunde „nevoilor noastre umane”, cum ar fi stilul și forma. Primul lucru pe care l-am avut în vedere a fost siguranța: câinii rod jucăriile și aduc în casă praf și noroi din plimbările lor zilnice. Pisicile zgârie cele mai multe suprafețe și sunt sensibile la miros și textură. Așa că materialele sigure și rezistente au jucat un rol foarte important,” precizează Barbara Schäfer, medic veterinar și coordonator de proiect, Product Safety & Compliance, IKEA of Sweden.
Colecția va include paturi pentru câini și căsuțe pentru pisici, pături și perne, boluri, jucării, dar și zgărzi, lese și o perie pentru îngrijire. Colecția LURVIG este acum disponibilă în magazinul IKEA Băneasa și online pe www.IKEA.ro.
IKEA
IKEA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Suntem o companie bazată pe valori, cu oameni pasionați de viața acasă. Viziunea noastră este să creăm o viață de zi cu zi mai bună acasă pentru cei mai mulți oameni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. IKEA Group deține și operează 355 de magazine în 29 de țări (31 August 2017).
Magazinul din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group. În anul financiar 2017 (1 septembrie 2016 – 31 august 2017), magazinul din România a fost vizitat de 3,3 milioane de oameni și 7,5 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul www.IKEA.ro.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Puteți citi cele mai proaspete știri din retailul DIY din România și din Europa Centrală și de Est, în BricoRetail.ro, cea mai importantă publicație B2B dedicată sectorului DIY și Home Improvement din România, direct sau abonându-vă la newsletterul zilnic.
You can also read the freshest news from the DIY retail from Romania and Central and Eastern Europe, in english, at BricoRetail.ro, the most important B2B publication dedicated to DIY and Home Improvement from Romania, directly or by subscribing to the daily newsletter.
