S-a deschis IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze și al 431-lea în lume

Azi, 24 iunie 2019, s-a deschis IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze, al 431-lea în lume și al doilea din România. 37.000 de metri pătrați și aproape 10.000 de produse disponibile. 90 de milioane de euro investiție și 600 de noi angajați.

ikea

Deschiderea a fost marcată simbolic prin plantarea unui copac la care au participat Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe, Vladislav Lalic, Property și Expansion Manager al IKEA South East Europe și Cas Lachaert, Store Manager al IKEA Pallady.

Alături de reprezentanții IKEA, la ceremonie s-au aflat Anneli Lindahl Kenny – Ambasadorul Suediei în România, Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Robert Negoiță – primarul sectorului 3.

Crestere cu 11% a pieței din România, în ultimul an

„Suntem bucuroși să continuăm călătoria noastră în România și să deschidem Pallady, cel mai mare magazin al nostru din Sud Estul Europei și cel de-al doilea din București! Deschizând acest magazin răspundem numărului tot mai mare de clienți din România – numai în ultimul an IKEA a înregistrat o creștere de 11%, care face din această țară una dintre cele mai performante piețe IKEA din lume! Suntem foarte mândri de acest rezultat fantastic și suntem mai mult decât optimiști că vom continua cu o performanță excelentă în viitor!”, a spus Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe.

Câteva cifre ale noului magazin

Magazinul de 37.000 de metri pătrați va pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse care reflectă filozofia IKEA de design democratic, combinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut.

Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile.

Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui, de asemenea, restaurantul care servește atât specialități suedeze, precum și preparate românești, cu o capacitate de 550 locuri. Clienții vor avea la dispoziție 1.300 de locuri de parcare – parte dintre acestea în subteran, dar și patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Magazinul va oferi, de asemenea, un serviciu de buy-back care le va permite clienților noștri să-și aducă mobilierul IKEA uzat care este încă în stare foarte bună sau bună și să primească la schimb un voucher.

90 de milioane de euro investiție și 600 de noi angajați

Valoarea totală a investiției în magazin este de aprope 90 de milioane de euro. IKEA Pallady este deschis în fiecare zi de la 10.00 la 22.00, în timp ce restaurantul este deschis de la 9.00 la 21.00.

În plus față de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcțiilor care au fost create în timpul construcției magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajați s-au alăturat familiei IKEA odată cu deschiderea noului magazin. În total, după 12 ani de prezență pe piață, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă și a oferit beneficii avansate tuturor angajaților din țară.

IKEA

INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări (31 August 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul www.IKEA.ro

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.


Puteți citi cele mai proaspete știri din retailul DIY din România și din Europa Centrală și de Est, în BricoRetail.ro, cea mai importantă publicație B2B dedicată sectorului DIY și Home Improvement din România, direct sau abonându-vă la newsletterul zilnic.

You can also read the freshest news from the DIY retail from Romania and Central and Eastern Europe, in english, at BricoRetail.ro, the most important B2B publication dedicated to DIY and Home Improvement from Romania, directly or by subscribing to the daily newsletter.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *