În perioada 01 Septembrie – 31 Decembrie 2015, Romstal relansează acțiunea de colectare de produse vechi și de recompensare cu vouchere de cumpărături a persoanelor care aduc produse vechi de instalații la sediul filialelor și magazinelor Romstal.
Voucherele de cumpărături primite de către clienți în cadrul programului BuyBack pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse ecologice, care contribuie la reducerea consumului de energie, apă, combustibili fosili și diminuează emisiile de carbon.
Campania se adresează atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice din România. Produsele aduse de participanți vor fi colectate, indiferent de brandul acestora sau starea de funcționare. În cazul centralelor termice, pompelor și cazanelor se va verifica integritatea lor și vor fi acceptate doar cele cărora nu le lipsesc componentele principale.
Produsele acceptate pentru a fi colectate în campanie sunt:
- Baterii sanitare (de lavoar, de cadă, de cabină și de bideu)
- Dușuri și seturi de duș
- Centrale termice pe gaz sau electrice (cu sau fără kit de evacuare)
- Cazane de pardoseală pe lemne, gaz sau combustibil lichid
- Pompe de apă rece și circulatorii, hidrofoare
- Robineți pentru radiatoare
- Calorifere de hotel și din aluminiu
- Boilere electrice, boilere indirecte și acumulatoare
- Aparate de aer condiționat
- Becuri incandescente
Beneficiarii care au intrat în posesia unuia sau mai multor vouchere de BuyBack au posibilitatea să utilizeze voucherele când doresc, însă nu mai târziu de 30 Ianuarie 2016 și cu condiția ca acestea să fie folosite în cadrul magazinului sau filialei care le-a emis.
Regulamentul și lista produselor eco incluse în campanie pot fi analizate pe website-ul Romstal.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
