Praktiker lansează catalogul „Construcţii şi Renovări”, cu produse destinate amenajării locuinţelor, care poate fi obținut în format tipărit, în magazinele Praktiker sau accesat gratuit, în format electronic, pe www.praktiker.ro.
De asemenea catalogul poate fi obținut și prin descărcarea aplicaţiei Catalog Praktiker România, disponibilă pe Appstore şi Google Play.
„De 15 ani, la Praktiker venim în sprijinul românilor cu produse şi soluţii capabile să ţină pasul cu schimbările din casele şi grădinile lor. De această dată, le propunem clienţilor noştri un catalog tematic de 210 pagini, detaliat, o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care îşi construiesc o casă de la zero şi o amenajează, dar şi pentru meşteri. Pe lângă prezentarea gamelor de produse destinate construcţiei şi amenajării unei case, clienţii pot găsi şi prezentarea serviciilor speciale, valabile în toate magazinele Praktiker, precum mixare vopsele, debitare lemn sau livrare gratuită.”, a spus Mirela Ochiana, Marketing Manager Praktiker România.
În paginile catalogului
Noul catalog Praktiker este o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care au în plan diverse proiecte de construcţii şi renovări în propria locuinţă şi nu numai.
Catalogul cuprinde trei secţiuni complexe: primul capitol prezintă produsele necesare pentru construcţia unei locuinţe, cel de-al doilea este dedicat categoriilor de produse pentru renovări, iar cel de-al treilea vine cu propuneri de unelte profesionale de lucru.
Produsele recomandate în cele 210 pagini ale catalogului „Construcţii şi Renovări” au preţuri competitive şi sunt însoţite de imagini sugestive, detalii tehnice, preţ, dar şi de explicaţii privind modul de utilizare. În plus, produsele care se regăsesc exclusiv în magazinele Praktiker din ţara noastră sunt semnalizate ca atare în catalog (EXCLUSIV la Praktiker).
Spor la construit!
În secţiunea dedicată construcţiilor, clienţii Praktiker vor găsi produsele necesare fiecărei etape a lucrării, precum blocuri de ceramică (6,09 lei/buc), lemn sau tencuială decorativă Marmorom 25 kg (144,90 lei), pe bază de granule de marmură. Mai mult, clienţii pot selecta produsele dorite – ferestre, uşi – dintr-o paletă variată, potrivită cerinţelor oricărui proiect.
Inspiraţie pentru renovare
Produsele care se regăsesc în următoarea secţiune a catalogului îi vor inspira pe clienţi în procesul de renovare a locuinţei, deoarece aceștia vor găsi produse inedite precum faianţa Aruba (33,99 lei/m2), cu plăcile realizate prin tehnologia de decorare digital printing, cu design diferit de la o placă la alta, dar şi modele variate pentru obiecte sanitare, şeminee, corpuri de iluminat şi multe altele.
Noul catalog propune tipuri de vopsea pentru diverse suprafeţe. Vopseaua siliconică Durasil 25 kg (299,99 lei) este potrivită pentru exterior, vopseaua lavabilă Spirit 15 l (159,90 lei) este recomandată pentru interior şi exclusiv la Praktiker poate fi găsit emailul acrilic Bază 2 pentru culori închise 0,65 l (20,99 lei), pentru lemn şi metal.
Unelte profesionale de lucru
Catalogul vine cu game de unelte necesare diverselor etape de lucru, dar şi cu soluţii pentru depozitarea acestora. Printre propunerile din catalog se mai află şi aparatele de sudură, pistoalele de vopsit, compresoarele cu ulei, ciocanele retopercutoare sau polizoarele unghiulare.
În România, Praktiker este cel mai cunoscut brand din piaţa de DIY, cu un nivel de notorietate de peste 98%. În prezent, compania are 27 de magazine în 23 de oraşe din ţară. Oferta cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând: decoraţiuni pentru interior şi exterior, produse de grădinărit şi materiale de amenajări, produse sanitare, mobilă, electronice şi electrocasnice. În plus, magazinul online www.praktiker.ro pune la dispoziţia clienţilor din toată ţara o varietate de peste 20.000 de produse.
În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.