MR.DIY accelerează planurile de dezvoltare pe piața locală, la aproximativ șase luni de la deschiderea primului magazin din România. Retailerul din Malaezia a ajuns la o rețea de 7 unități și are deja proiecte concretizate pentru noi magazine în Bacău, Oradea și Brăila, precum și pentru o al doilea magazin în Iași, ceea ce ar urma să ducă rețeaua la cel puțin 11 magazine până la finalul anului 2026. Într-un interviu acordat publicației BricoRetail.ro, Cătălin Secăreanu, Business Development Manager România, MR.DIY, anunță o accelerare semnificativă a expansiunii în 2027, când retailerul vizează aproximativ 30 de noi deschideri. Pe termen lung, compania își menține ambiția de a dezvolta în România o rețea de aproximativ 500 de magazine, într-un orizont estimat la 5–10 ani.
La câte magazine a ajuns în prezent rețeaua MR.DIY din România și care sunt noile puncte de vânzare deschise după intrarea pe piață din luna martie?
În prezent, MR.DIY a ajuns la 7 magazine în România. Am început în luna martie cu primul magazin, deschis la Supernova Pitești, iar ulterior am continuat extinderea cu Shopping City Sibiu, Grand Arena Mall și Colosseum Mall în București, Prima Shopping Center Sibiu, Iulius Mall Iași și Centrul Comercial TOM din Constanța.
Practic, în aproximativ cinci luni am construit o prezență în cinci dintre cele mai importante piețe regionale din România. Pentru noi, această primă etapă este relevantă nu doar prin numărul de magazine deschise, ci mai ales pentru că ne permite să testăm conceptul MR.DIY în orașe și formate comerciale diferite și să înțelegem tot mai bine comportamentul și așteptările consumatorului român.
Care sunt principalele caracteristici ale noilor magazine – suprafață de vânzare, număr de SKU-uri și eventualele diferențe de format între magazine?
Magazinele MR.DIY din România au, în general, suprafețe de aproximativ 600–1.000 mp, în funcție de potențialul și configurația fiecărei locații.
Conceptul rămâne însă foarte similar de la un magazin la altul. Oferim aproximativ 10.000 de articole, acoperind o gamă foarte largă de nevoi: bricolaj și unelte, produse pentru casă și organizare, electrice, papetărie și sport, jucării, accesorii auto, accesorii pentru telefoane, cadouri și multe alte produse de utilizare curentă.
Nu urmărim un format rigid din punct de vedere al suprafeței. Preferăm să adaptăm magazinul fiecărei locații, păstrând în același timp elementele fundamentale ale conceptului MR.DIY: o varietate foarte mare de produse, accesibilitate și politica noastră de preț, „Always Low Prices”.
Câte magazine MR.DIY intenționați să mai deschideți până la finalul anului 2026 și în ce orașe sau regiuni vizați următoarele deschideri?
Lucrăm în prezent la mai multe proiecte aflate în diferite etape de dezvoltare – de la negociere și semnarea contractelor până la predarea spațiilor și pregătirea lucrărilor de amenajare.
Până la finalul anului 2026 avem deja proiecte concretizate pentru noi magazine în Bacău, Oradea și Brăila, precum și pentru o a doua locație în Iași. Acestea sunt proiectele pe care ne bazăm în acest moment și care ar urma să ducă rețeaua la cel puțin 11 magazine până la sfârșitul anului.
În paralel, lucrăm și la alte oportunități, astfel încât există posibilitatea ca numărul efectiv de deschideri să fie chiar mai mare, în funcție de evoluția proiectelor în următoarele luni.
Mențineți obiectivul anunțat anterior de minimum 10 magazine în România până la finalul anului 2026?
Da. În acest moment nu doar că menținem obiectivul de minimum 10 magazine, dar, pe baza proiectelor deja concretizate, estimăm că vom ajunge la cel puțin 11 magazine deschise până la finalul anului.
În același timp, nu dorim să deschidem magazine doar pentru a atinge o anumită cifră. În retail, calendarul unei deschideri depinde de foarte mulți factori – de la momentul predării spațiului și lucrările de amenajare până la autorizații și disponibilitatea logistică.
Pentru noi este mai important să construim o rețea sănătoasă și să alegem locațiile potrivite decât să forțăm o deschidere doar pentru a câștiga câteva săptămâni în calendar.
Ce obiective de extindere aveți pentru 2027 – câte magazine noi estimați că veți deschide și ce tipuri de locații veți prioritiza?
2027 va fi primul an în care ritmul de dezvoltare al MR.DIY în România va accelera semnificativ.
Avem deja un pipeline consistent de proiecte și analizăm un număr mult mai mare de locații față de primul an de activitate. În acest moment vizăm aproximativ 30 de noi deschideri în 2027. Evident, o parte dintre proiecte se află încă în negociere, astfel încât numărul final va depinde de evoluția acestora, dar obiectivul nostru este să intrăm treptat într-un ritm de câteva zeci de deschideri anual. Vom continua să analizăm atât centre comerciale, cât și retail park-uri sau alte formate care ne pot oferi suprafețele, vizibilitatea și traficul potrivite pentru conceptul nostru.
Nu ne concentrăm exclusiv pe București sau pe cele mai mari orașe. Considerăm că MR.DIY are potențial foarte bun și în orașele medii, iar aceasta va fi o componentă importantă a strategiei noastre de dezvoltare pe termen lung.
Cum arată în prezent planul de dezvoltare pe termen mediu și lung al MR.DIY în România și în ce orizont de timp estimați că ar putea fi atins obiectivul de aproximativ 500 de magazine?
România este pentru MR.DIY o piață cu un potențial important pe termen lung. Ambiția de a dezvolta în timp o rețea de aproximativ 500 de magazine rămâne, însă trebuie privită ca un obiectiv strategic pe termen lung, nu ca o promisiune legată de un anumit an.
Am menționat anterior un orizont de aproximativ 5–10 ani și consider că acesta rămâne un interval posibil pentru o dezvoltare de asemenea amploare, evident în funcție de evoluția pieței, de performanța rețelei și de oportunitățile imobiliare disponibile.
Primul an este, în mod firesc, unul de construcție. Dezvoltăm echipa, relațiile cu proprietarii, contractorii și furnizorii, optimizăm partea logistică și, poate cel mai important, învățăm din performanța primelor magazine.
Pe măsură ce această infrastructură se consolidează, ritmul de expansiune poate crește semnificativ. O rețea de dimensiunea celei pe care ne-o propunem nu poate fi construită exclusiv în București și în primele 10–15 orașe ale țării. Pe termen lung, strategia presupune o acoperire națională foarte largă, inclusiv în orașe medii și, gradual, în orașe mai mici.
După primele luni de operare în România, ce ați aflat despre comportamentul consumatorului local și ce categorii de produse au înregistrat cele mai bune rezultate?
După primele luni de operare, avem deja câteva observații relevante despre consumatorul român, chiar dacă este încă prea devreme pentru concluzii definitive după doar câteva luni de operare. Consumatorul român este foarte atent la raportul calitate-preț, ceea ce se potrivește foarte bine cu poziționarea MR.DIY. În același timp, observăm că varietatea foarte mare de produse este unul dintre elementele care atrag clienții.
MR.DIY nu este un magazin în care clientul vine exclusiv pentru bricolaj. De multe ori, vizita pornește de la o nevoie concretă, iar apoi continuă prin descoperirea altor produse și categorii în magazin. Această componentă de „discovery” este una dintre caracteristicile importante ale conceptului nostru.
Vedem un interes bun pentru produsele destinate casei și organizării, pentru bricolaj și unelte, produse electrice și accesorii, dar și pentru categorii precum jucăriile și produsele sezoniere. Gama este însă atât de largă încât profilul clientului MR.DIY este, în mod natural, unul foarte divers.
Una dintre concluziile importante ale primelor luni este că trebuie să continuăm să investim în notorietatea brandului în România. MR.DIY este un brand foarte puternic pe piețele în care este prezent de mai mult timp, însă pentru consumatorul român este încă un concept nou.
Experiența de până acum ne arată că, odată ce oamenii intră în magazin și descoperă varietatea produselor, nivelul de preț și conceptul în ansamblu, propunerea MR.DIY devine foarte ușor de înțeles.
MR.DIY
După o primă etapă în care MR.DIY și-a testat conceptul în orașe și formate comerciale diferite, 2027 se conturează drept anul în care retailerul va trece la o etapă accelerată de dezvoltare în România. Cu aproximativ 30 de noi magazine vizate anul viitor, compania intenționează să își extindă prezența dincolo de București și de marile centre urbane, inclusiv în orașe medii și, gradual, în localități mai mici.
Primele luni de operare indică, potrivit retailerului, un interes ridicat pentru produsele destinate casei și organizării, bricolaj și unelte, produse electrice și accesorii, dar și pentru jucării și articole sezoniere. În paralel cu extinderea rețelei, una dintre prioritățile MR.DIY rămâne creșterea notorietății brandului pe piața locală.
Ambiția pe termen lung rămâne dezvoltarea unei rețele de aproximativ 500 de magazine, într-un orizont posibil de 5–10 ani, ritmul efectiv urmând să depindă de performanța magazinelor, evoluția pieței și disponibilitatea locațiilor comerciale potrivite.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.


