În pandemie, viața românilor s-a schimbat considerabil, iar ce înseamnă și cum arată s-au numărat printre aspectele care au fost cel mai profund influențate. Un studiu Mobexpert, liderul pieței românești de mobilier și decorațiuni, ce a vizat interesul românilor pentru home & deco și vânzările de mobilă în perioada stării de urgență cât și după ieșirea din izolare, arată că românii au profitat de timpul petrecut în casă pentru a demara proiecte de (re)amenajare, dar și cât au scos din buzunar și pentru ce piese de mobilier au optat (INFOGRAPHIC).
Vânzările Mobexpert de mobilă românească au crescut de 7 ori
Un lucru care a suferit importante schimbări în perioada stării de urgență a fost modul în care românii fac cumpărăturile. Odată cu închiderea magazinelor fizice, acestea s-au mutat aproape integral în mediul online, dar mai mult decât atât, tendința de a cumpăra local a crescut.
Și în industria mobilei românii au optat mai mult decât oricând pentru produse fabricate în România. O campanie de reduceri dedicată mobilierului produs în țară a generat o creștere de 600% comparativ cu 2019 în vânzările online ale colecției de mobilier fabricat în România.
Terasa și balconul, cele mai căutate în rândul ideilor de amenajare
Pornind de la interesul românilor pentru sectorul home & deco și cum acesta s-a oglindit în căutările lor de pe Google, Mobexpert a analizat cum anume căutările au afectat vânzările propriu-zise de mobilă.
Indiferent că au cumpărat mobilă fabricată în România sau nu, românii au fost mai preocupați de proiecte de amenajări interioare. În plus, prioritățile s-au schimbat În perioada de izolare socială, dorința de a avea un spațiu în care să se poată relaxa în aer liber, din confortul propriei case a devenit mai presantă.
Astfel, interesul românilor pentru amenajarea terasei a fost în creștere – cu 53% mai mult față de anul trecut, iar numărul de căutări pentru idei de amenajare a balconului a crescut cu 51%. Pe lângă amenajarea spațiilor în aer liber, românii au avut mai mult timp liber la dispoziție pentru a găti, așa că au fost preocupați și de amenajarea bucătării (31%). Mai multe căutări au fost înregistrate și pentru camerele asociate mai degrabă cu relaxarea: a crescut numărul de căutări pentru idei pentru amenajare a băii cu 22%, iar pentru cele de amenajare a dormitorului cu 21%.
Indiferent de proiectul de amenajare demarat, echipa Mobexpert a venit în întâmpinarea românilor cu ghiduri complexe cu sfaturi și idei de amenajare pentru fiecare cameră din casă.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate.
În perioada de izolare socială, numărul de vizitatori pe mobexpert.ro a crescut cu 55% în raport cu anul trecut. Această creștere a fost datorată atât utilizatorilor noi (+75%), cât și al celor care au mai vizitat anterior magazinul online (+44%).
Vânzările online au depășit valori duble
Dar creșterea traficului online a fost doar primul pas. Românii au trecut de la vorbe la fapte, astfel că vizitele pe site s-au tradus și în rezultate tangibile la nivel de vânzări. În perioada stării de urgență (martie-mai), vânzările online practic s-au dublat, comparativ cu aceeași perioadă în 2019.
Chiar și după ce magazinele fizice s-au redeschis, odată cu ieșirea din izolare, aceasta cifră a continuat să crească. Astfel, în mai-august 2020, vânzările efectuate în mediul online au crescut cu 142%. În plus, românii au cheltuit mai mult pe mobilă, în perioada izolării valoarea bonului mediu în mediul online fiind cu 12% mai mare.
O categorie de produse care a generat mai multe vânzări ca niciodată a fost cea destinată amenajării terasei și grădinii (+125%). Proiectele de amenajare a dormitorului au dus la o creștere a vânzărilor de paturi cu 98%, iar pentru a-și organiza eficient spațiul românii au cumpărat mai multe dulapuri și comode, vânzările acestor depășind valori duble.
Lucrul de acasă și mobila pentru birou: creșteri de 250% în vânzări pentru Mobexpert
Deoarece mulți români s-au văzut nevoiți să lucreze de acasă, a crescut necesitatea de a-și amenaja un spațiu care să stimuleze productivitatea. Prin urmare, vânzările de birouri au ieșit în evidență mai mult decât de obicei. Comparativ cu anul trecut, vânzările de piese de mobilier pentru amenajarea biroului au crescut cu 250%.
Cum continuă să se schimbe cumpărăturile de mobilă
Faptul că showroom-urile s-au redeschis nu a afectat traficul online. Post izolare, numărul celor care vizitează online www.mobexpert.ro este în continuă creștere – cu 50% mai mulți vizitatori decât în aceeași perioadă în 2019.
În prezent, magazinul online este responsabil pentru 30% din veniturile companiei. Această cifră este importantă mai ales în condițiile în care industria mobilei încă este strâns legată de prezența fizică în magazine a cumpărătorilor.
„O parte din clienți vor reveni în magazine, însă cei care s-au obișnuit cu achizițiile online vor rămâne acolo, cu atât mai mult în cazul în care experiența a fost bună – produsele au ajuns rapid, eventual au fost și montate.
În plus, ne așteptăm să se folosească mai mult și funcții precum cea de Augmented Reality pentru a vedea produsul direct acasă, înainte de a-l cumpăra, ceea ce elimină nevoia unei vizite în showroom.
Cu siguranță încă se vor face multe cumpărături offline, însă, ca producători și distribuitori, trebuie să ne preocupe de acum încolo automatizarea și digitalizarea offline-ului astfel încât experiența viitorilor și actualilor clienți să fie cât mai utilă, plăcută și rapidă. Ceea ce este valabil pentru orice business,” a explicat Adelina Badea, CEO Mobexpert.
Între mediile offline și online încă există diferențe. Tot mai mulți optează să-și facă cumpărăturile online chiar și atunci când vine vorba de mobilă. Însă pentru majoritatea cumpărătorilor, să vadă piesele în showroom înainte să le achiziționeze continuă să fie o condiție importantă.
De aceea, în magazin, cumpărătorii sunt dispuși să cheltuie în medie cu 500-700 de lei mai mult. Cu toate acestea, în perioada de după izolare (mai – august), atât în mediul online cât și offline, românii au scos din buzunar cu 20% mai mult decât în 2019 pentru piese de mobilier.
Mobexpert
Grupul Mobexpert a fost înființat în 1993 și este o companie 100% românească, deținută de anteprenorul Dan Șucu. Astăzi, este liderul pieței românești de mobilier și decorațiuni, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine și magazine de mobilier pentru casă și decorațiuni, și Mobexpert Office – mobilier pentru birou și colectivități.
Rețeaua Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine și magazine. În România, rețeaua cuprinde hipermagazine în București, Brașov, Suceava, Pitești, Sibiu, Iași, Oradea și Constanța și alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni. Grupul Mobexpert are 2.400 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 200 milioane euro. Grupul Mobexpert deține, de asemenea, 8 fabrici de mobilă care produc pentru piața românească și pentru export. Grupul Mobexpert include 5 magazine dedicate ofertelor speciale: Mobexpert Outlet, situate în București, Suceava și Constanța.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.