LEROY MERLIN semnează un parteneriat cu startup-ul tech Innoship pentru a eficientiza managementul livrărilor

Retailerul francez, LEROY MERLIN, locul 2 pe piața de bricolaj din România, semnează un parteneriat cu Innoship, startup-ul care a primit recent prima rundă de finanțare pentru a deveni cel mai mare agregator pentru opțiuni de livrare rapidă din Europa Centrală și de Est.

Leroy merlin

Începând cu luna noiembrie, Innoship va gestiona livrarea comenzilor din cele 18 magazine, cât și comenzile online, reprezentând un pas esențial dintr-un proiect strategic mai amplu de dezvoltare a platformei de eCommerce desfășurat de LEROY MERLIN.

În primul rând, ne bucurăm că LEROY MERLIN devine, prin acest parteneriat, susținător al start-up-urilor românești. Parteneriatul cu Innoship pune bazele unei dezvoltări majore din punct de vedere logistic, fiind fără îndoială, un pas important în satisfacerea nevoilor clienților noștri. Avem convingerea că împreună vom identifica soluțiile potrivite adaptate nevoilor de pe piața livrărilor din România.” a declarat Frédéric Lamy, director general LEROY MERLIN.

Startup-ul tech, Innoship, a dezvoltat o soluție de tip SaaS (software as a service) care permite companiilor din industria de retail și ecommerce, precum LEROY MERLIN, să administreze eficient propriile contracte de curierat și multiplele opțiuni de livrare prin intermediul unor algoritmi de machine learning.

Am avut două motive de bucurie când am finalizat semnarea parteneriatului cu LEROY MERLIN. Firește, primul este că am reușit să ne unim forțele cu locul 2 din industria de bricolaj, o companie care a reușit în cei aproape 10 ani de când a intrat pe piața din România să ofere o varietate mare de produse, la prețuri accesibile, precum și soluții pentru casă și grădină. Al doilea motiv este că am găsit în LEROY MERLIN un partener care înțelege foarte bine importanța experienței oferită clienților, care se află de asemenea și în ADN-ul Innoship.” a declarat Daniel Nicolae, CEO și Co-Fondator Innoship.

Retailerul francez de bricolaj, LEROY MERLIN deține în prezent 18 magazine în România

Compania şi-a majorat cifra de afaceri de pe plan local cu 21% în 2019 faţă de anul
precedent, ajungând la un număr de angajaţi de peste 2.500. LEROY MERLIN deține magazine în București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.

Innoship eficientizează costurile aferente serviciilor de curierat cu până la 25% și crește performanța de livrare cu până la 15%, printr-o alocare dinamică a comenzilor în funcție de criteriile selectate de retailer în platformă. Compania are în plan să devină cel mai mare agregator pentru opțiuni de livrare din Europa Centrală și de Est.

Leroy Merlin

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit.

Companie inovatoare din cadrul ADEO, retailerul deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN.

Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 18 magazine  cu peste 2500 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,250 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » LEROY MERLIN semnează un parteneriat cu startup-ul tech Innoship pentru a eficientiza managementul livrărilor
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.