Grupul britanic Kingfisher, cel mai mare retailer DIY din Europa şi operatorul reţelei Brico Depot din România, a anunţat rezultatele financiare pentru anul financiar 2017/2018. În România, compania a înregistrat un profit de 3 milioane de lire.
În anul financiar 2017/2018, Grupul Kingfisher a înregistrat o creștere a vânzărilor de 3,8%, ajungând la 11.655 milioane de lire sterline.
Vânzările Kingfisher în noile țări în care grupul britanic operează (Brico Depot România, Screwfix Germania și Brico Depot Portugalia) au fost de 174 milioane lire sterline, iar pierderile de 17 milioane de lire sterline, generate de achiziții (în anul financiar anterior 2016/17: pierderile au fost de 16 milioane lire sterline).
Brico Depot România a realizat un profit de 3 milioane de lire sterline (în anul financiar anterior, 2016/17, compania din România a atins pragul de rentabilitate – breakeven – după 4 ani de prezență în piață), iar Screwfix Germania a înregistrat pierderi de 18 milioane lire sterline (în 2016/17, pierderile au fost de 14 milioane de lire sterline) reflectând, în mare măsură, actualizarea magazinelor deschise în anul precedent.
O creștere importantă a venit din Polonia, unde vânzările au crescut cu 6,3%, până la 1.384 milioane de lire sterline, beneficiind de o piață cu un climat bun de consum dar și de o performanță puternică din partea gamelor noi de produse.
În România, Kingfisher a preluat în 2013 cele 15 magazine Bricostore de la Group Bresson din Franţa, iar în luna septembrie 2015, a finalizat procesul de transformare a acestora în formatul Brico Depot.
De asemenea, în primul semestru din 2017, grupul Kingfisher a cumpărat Praktiker România S.R.L. Praktiker România este cel mai cunoscut brand din piaţa de DIY, cu un nivel de notorietate de peste 98%. În prezent, compania are 27 de magazine în 23 de oraşe din ţară.
În acest moment, Brico Depot România are 2,532 de angajați, operează un număr de 38 de magazine și o suprafață totală de vânzare de 273.000 de mp (fără cele 3 magazine Praktiker care vor fi închise).
Kingfisher
Kingfisher plc este cel mai mare grup de retail de home improvement din Europa şi al treilea ca mărime la nivel mondial, cu 1.134 de magazine în nouă ţări din Europa şi Asia. Principalele sale branduri de retail sunt B&Q, Castorama, Brico Depot şi Screwfix.
În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.