kika – primul magazin de mobilă și accesorii pet friendly din România

kika devine primul magazin de mobilă și accesorii pet friendly din România. Astfel, retailerul intră pe o nișa nouă, țintând cont de dorințele pieței tot mai deschise către animale.

kika

kika își așteptă clienții, alături de pisica sau cățelul lor, pentru a descoperi care sunt tendințele acestui sezon în materie de mobilier și decorațiuni, dar și ce accesorii sunt la modă pentru animalele de companie.

„Noi acordăm atenție întregii familii. De aceea, am pregătit animalelor boluri cu apă proaspătă pentru a le satisface setea chiar în magazin, iar pentru propietari, un spațiu dedicat, cu toate produsele de care au nevoie pentru companioni: accesorii pentru dresaj, jucării și genți de transport, perii, hamuri, zgărzi, lese și o mulțime de alte produse pe placul său.”, a declarat Ruxandra Apostolica, marketing manager kika România.

Mărţişoare magice de la Flanco

Decizia de extindere a categoriilor de produse vine ca urmare a analizei comportamentului consumatorilor din România, care au dezvoltat o relație strâns cu animalul de companie.

Astfel, kika dorește să ofere tuturor iubitorilor de animale o experiență plăcută și un ambient similar celui de acasă, în care toți membri să se simtă confortabil.

kika – furnizor complet în domeniul amenajărilor interioare moderne

Retailerul are 32 de magazine în Austria, precum si alte 23 deunităti în spaţiul Europei de Est. În România, kika are un singur magazin, deşi retailerul deţine terenuri în Constanţa, Oradea şi Timişoara.

Din toamna anului 2013 kika a devenit parte a grupului internaţional Steinhoff, a doua companie pe plan mondial pe piaţa de mobilă şi se numără astfel printre companiile de vârf din domeniul amenajărilor interioare.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), Home&Deco, Home&Garden, mobilier şi materiale de construcţii,

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *