JYSK România, retailerul de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, deschide în luna decembrie cel de-al 53-lea magazin din țară în Dorohoi.
Magazinul JYSK Dorohoi va avea o suprafață totală de 1000 mp și va fi inaugurat joi, 14 decembrie, începând cu ora 8.00, în bulevardul Victoriei nr. 120, Dorohoi.
„Încheiem anul 2017 în forță, cu inaugurarea celui de-al 53-lea magazin JYSK din țară și, totodată, cel mai nordic magazin din România. Pentru noi a fost un an foarte plin din punct de vedere al expansiunii, am inaugurat 15 magazine până acum și am ajuns în orașe în care ne doream demult să fim prezenți. Credem că și locuitorii din Dorohoi se vor bucura că acum au o nouă destinație de cumpărături pentru casă la ei în oraș.”
„Designul scandinav este din ce în ce mai iubit la noi în țară, iar în magazinul din Dorohoi clienții vor găsi o selecție variată de mobilier scandinav, decorațiuni pentru casă și, produsele care ne disting de ceilalți retaileri, saltele, plăpumi și perne. Îi așteptăm la deschiderea din 14 decembrie cu oferte speciale de deschidere, inclusiv oferte la gama de decorațiuni și accesorii de Crăciun”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.
În ziua deschiderii, pe 14 decembrie, începând cu ora 08.00, locuitorii din Dorohoi sunt așteptați cu un eveniment special în cadrul căruia va fi sărbătorită inaugurarea noului magazin. Primii 150 de clienți care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață, pernele fiind una dintre categoriile pentru care este recunoscut brandul JYSK.
“Echipa magazinului JYSK Dorohoi așteaptă cu entuziasm deschiderea. Ne-am pregătit intens în ultimele luni pentru ca magazinul să fie gata. Avem oferte foarte bune, de până la 75%, pentru a sărbători deschiderea magazinului, avem o echipă de asistenți de vânzări bine instruită și gata să îi ajute pe clienți și avem produse minunate, de calitate, care vă vor face casele mai confortabile și mai plăcute. În plus, dacă vreți să găsiți cadouri de Crăciun interesante, de inspirație scandinavă, gama de decorațiuni de Crăciun va avea prețuri foarte bune cu ocazia deschiderii”, a declarat Adriana Tuduruță, Director de magazin JYSK Dorohoi.
JYSK
JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 48 de țări și numără un total peste 20.000 de angajați. În toamna acestui an, grupul JYSK Nordic deschis cel de-al 2500-lea magazin din lume, moment marcat printr- campanie specială.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 52 magazine, în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Hunedoara, Balș.
De asmenea, JYSK Romania a încheiat anul financiar 2016-2017 cu o cifră de afaceri de 363.000.000 lei și un profit de 54.000.000 lei, având o creștere de 63% a cifrei de afaceri și de 97% a profitului față de anul trecut.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, scule şi unelte.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.