JYSK deschide un magazin la Turda, iar rețeaua națională ajunge la 92 de unități

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, inaugurează cel de-al 92-lea magazin din România pe 19 noiembrie 2020, în Turda.

JYSK

Noul magazin este amplasat pe strada Câmpiei nr. 131, Turda, în complexul comercial Nova Shopping Park, și are o suprafață totală de 1200 mp.

Noul magazin are o amplasare foarte bună, între două orașe importante, Turda și Câmpia Turzii, ceea ce îl face accesibil pentru locuitorii din ambele localități. În ultimii ani am primit numeroase mesaje de la clienții din zonă, în care ne transmiteau că își doresc un magazin aici, iar acum a venit momentul să fim mai aproape de ei. Cu ocazia inaugurării am pregătit oferte speciale de deschidere care vor fi valabile timp de o săptămână, astfel încât clienții să ne poată vizita în condiții de siguranță și pentru a evita cozile. Cele mai mari reduceri ajung până la 75%, iar în ofertă sunt incluse peste 2000 de articole, inclusiv cel mai bine vândute produse din categorii precum mobilier de interior, saltele, perne, plăpumi, lenjerii de pat și decorațiuni pentru casă”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în magazinul JYSK Turda, în perioada 19 – 25 noiembrie 2020.

În noul magazin este prezentă și colecția de decorațiuni și accesorii de Crăciun pe care JYSK a pregătit-o pentru anul 2020. Anul acestea noutatea este reprezentată de elementele naturale, care includ modele imprimate pe pernele deco și materiale naturale, pentru o parte dintre produse. În contrast cu articolele inspirate de natură, am inclus produse aurii strălucitoare, produse cu sclipici discret, precum și sticlă și alamă. Produsele din noua colecție urmează două trenduri: Cozy Tradition și Glacial Escape. Colecția include și foarte multe perne sau pături care pot fi folosite pe tot parcursul anului, pentru că sunt în spiritul iernii, dar au un design ce poate fi integrat în locuință oricând.

Ne pregătim de mult timp de această deschidere și suntem bucuroși că a venit momentul în care îi putem primi pe clienți în noul magazin din Turda. Vrem să îi asigurăm că avem stocuri suficiente pentru produsele pe care și le doresc și că în magazin vor găsi o echipă de asistenți de vânzări pregătită să îi ajute să își aleagă produsele de care au nevoie”, spune Mihai Baltariu, District Manager JYSK.

JYSK Turda va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

Pentru că în această perioadă este foarte important să respectăm regulile de prevenție menite să limiteze răspândirea coronavirusului, compania menționează că a implementat toate măsurile pentru ca angajații și clienții să se simtă în siguranță. De asemenea, este important ca măsurile de distanțare să fie respectate de toți cei care vizitează magazinul.

JYSK

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 24.000 de angajați și peste 2900 de magazine.

Compania este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,7 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,1 miliarde euro.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 91 de magazine în România.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *