JYSK România deschide pe 1 iunie în Mediaș cel de-al 44-lea magazin din țară

JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă din Europa, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, inaugurează pe 1 iunie cel de-al 44-lea magazin din țară în Mediaș.

JYSKCu o suprafață totală de 900 mp, JYSK Mediaș va fi inaugurat joi, 1 iunie, în Centrul Comercial Intercora din Șoseaua Sibiului, Mediaș, începând cu ora 08.00.

„JYSK Mediaș este cel de-al cincilea magazin pe care îl inaugurăm în acest an, an de-a lungul căruia ne-am propus să deschidem între 12 și 15 magazine noi în țară. Până acum, 2017 a însemnat o focusare în zona de sud și de est a României, am ajuns în Alexandria, Balș și Vaslui și am deschis un al doilea magazin în Craiova, iar acum venim cu o nouă destinație de cumpărături pentru locuitorii din centrul țării, unde brandul JYSK este cunoscut și apreciat de mulți ani. Ca de obicei in ziua deschiderii unui magazin nou, le-am pregătit clienților un eveniment special, iar timp de o săptămână vom avea o campanie cu oferte de deschidere foarte bune, așadar locuitorii din Mediaș au multe motive să ne viziteze”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.

În ziua deschiderii JYSK Mediaș, pe 1 iunie, începând cu ora 08.00, clienții sunt invitați la un eveniment special, în cadrul căruia se pot bucura de un mic dejun gustos format dintr-o cafea bună și energizantă și un croissant, de o atmosferă veselă, de muzică și baloane. Cei mai matinali cumpărători vor fi răsplătiți cu un cadou. Primii 150 de clienți care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață, pernele fiind una dintre categoriile de bază ale brandului JYSK.

“Echipa magazinului JYSK Mediaș este gata să îi întâmpine pe clienți începând cu data de 1 iunie. Ne-am pregătit îndelung pentru această deschidere, astfel încât vizitatorii noștri să găsească în magazinul nostru cele mai bune servicii și toate produsele de care au nevoie pentru locuința lor. Gama noastră include piese de mobilier de interior și mobilier de grădină în stil scandinav, decorațiuni și textile pentru casă, precum și produse destinate unui somn sănătos – saltele, plăpumi, perne, lenjerii de pat”, a declarat Raluca Hui, District Manager JYSK Mediaș.  

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 43 magazine, în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Hunedoara, Balș.

În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *