JYSK a lansat colecția de decorațiuni și accesorii de Crăciun Nordic Mood

JYSK România a lansat colecţia de decoraţiuni şi accesorii de Craciun – Nordic Mood – ocazie cu care a recreat un spațiu confortabil, cald, cu atmosferă hygge.

„Hygge înseamnă să te bucuri de momentele petrecute acasă alături de cei dragi, să ai un confort sufletesc datorită unei companii plăcute, unor mâncăruri și băuturi bune și unui mediu cald și primitor. Hygge e un concept specific danez, dar de atmosfera hygge se poate bucura oricine,” a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

Colecția Nordic Mood, inspirată din tradițiile nordice, caracterizată de un mix de materiale și culori care accentuează sentimentul de sărbătoare, a fost prezentată într-un mod  inedit. Spațiul Maison 13 a fost în totalitate decorat  cu piese de mobilier, accesorii și decorațiuni JYSK, printre care și elementele cheie ale colecției Nordic Mood: sfeșnice, perne deco și pături cu imprimeuri de iarnă, elfi, moși, ghirlande luminoase, coronițe de brazi, pomișori de lumini și multe alte decorațiuni specifice Crăciunului.

 “Sezonul de iarnă ne duce cu gândul la confort și căldură, iar noile produse JYSK exact asta încearcă să transmită: sentimentul pe care îl ai când te relaxezi într-o casă călduroasă. Începând din luna noiembrie , la JYSK veți găsi decorațiuni de Crăciun care să vă ajute să creați din timp acea atmosferă specială de sărbători.

În Danemarca, țara din care provine JYSK, perioada Crăciunului este una specială, este apogeul sezonului hygge. De aceea, în noiembrie și decembrie punem accent atât pe produsele pentru casă – mobilier, decorațiuni, textile, corpuri de iluminat etc. – cât și pe accesoriile speciale de Sărbători, disponibile într-o gamă variată și la prețuri accesibile, așa cum i-am obișnuit deja pe clienții noștri”, a declarat Alex Bratu.

Toate produsele noii colecții sunt disponibile și în magazinele JYSK și pot fi văzute online pe site-ul retailerului – www.jysk.ro.

De asemenea, JYSK România va mai deschide cel puțin 3 magazine până la sfârșitul acestui an. Până acum rețeaua națională a ajuns la 51 de magazine deschise.

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 48 de țări, prin peste 2500 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără un total de peste 20.000 de angajați.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 51 magazine, în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Hunedoara.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *