IKEA VR Experience este cea mai nouă aplicaţie lansată de IKEA, retailerul de mobilă şi amenajări interioare prezent şi în România. Disponibilă pe platforma de jocuri video Steam, soluția permite utilizatorilor să intre virtual în bucătărie, cu noua cască HTC Vive. O inovație care ar putea apărea fi implementată în magazine, conform LSA.
Ikea VR Experience oferă posibilitatea utilizatorilor de a-şi crea bucătaria ideală înainte de a o achiziţiona dar şi de a vedea o estimare de preţ, Echipat cu o cască HTC Vive, consumatorul poate utiliza aplicația pe platforma de jocuri Steam pentru a explora trei stiluri diferite de bucătărie. Cu un singur clic, utilizatorul poate schimba culoarea la dulapuri și sertare, poate înțelege mai bine localizarea diferitelor elemente de mobilier şi poate alege mărimea și poziția acestora.
Se apropie Campionatul European de Fotbal – Televizoare peste aşteptări
„Deşi este doar un proiect pilot, compania IKEA este conştientă de potenţialul realităţii virtuale şi că aceasta va juca un rol major în viitorul consumatorilor noștri, fiind un instrument care vine în sprijinul vânzărilor. Sperăm că utilizatorii vor contribui şi ei cu idei la dezvoltarea acestei soluţii bazată pe realitatea virtuală”, a declarat Jesper Brodin, managing director Ikea din Suedia si Range & Supply manager al IKEA Group.
Faza de testare a implementării aplicației IKEA VR Experience va dura până în luna august dar până atunci IKEA promite îmbunătățiri continue.
IKEA VR Experience
Aplicaţia este disponibilă începând de ieri, 5 aprilie 2016, aici: http://store.steampowered.com/app/447270/
IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din inițialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. În august 2015, IKEA Group deținea 375 de magazine în 47 de țări sau teritorii, dintre care 47 de magazine erau francize deținute de alte companii decât IKEA Group.
Retailerul este prezent cu un magazin şi în România, magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa fiind al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, mobilier, scule şi unelte
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
