Creștere de 2,7% a Grupului HORNBACH în primul trimestru al anului financiar 2018/19

Grupul HORNBACH este mulțumit de performanțele din primul trimestru 2018/19 și confirmă prognoza pentru cifra de afaceri și veniturile pentru întregul an financiar.

HornbachCifra de afaceri a concernului a crescut în primul trimestru 2018/19 (1 martie-31 mai 2018) cu 2,7%, ajungând la 1.227,3 mil. euro (anul precedent 1.195,5 mil. euro). Conform așteptărilor, creșterea moderată comparativ cu anul precedent a cifrei de afaceri, în legătură cu un adaos comercial mai redus, a determinat venituri sub nivelul record al trimestrului de primăvară al anului anterior.

Rezultatul operațional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative s-a redus cu 14,8%, la 78,9 mil. euro (anul precedent 92,6 mil. euro). Rezultatul per acțiune al holdingului a fost declarat după trei luni la 2,69 euro (anul precedent 3,18 euro). Consiliul de Administrație se așteaptă ca deficitul de profit, condiționat de sezon, al primului trimestru să fie recuperat în trimestrele următoare.

În cel mai mare subgrup operativ – HORNBACH Baumarkt AG (comerț cu amănuntul DIY), cifra de afaceri a crescut cu 2,8%, ajungând la 1.162,1 mil. euro (anul precedent 1.130,3 mil. euro). La acest aspect au contribuit și două noi magazine de materiale de construcții și grădinărit cu suprafață de vânzare mare din Zwolle (Olanda) și din Affoltern (Elveția), care au fost deschise în primul trimestru. Un magazin de materiale de construcții cu suprafață de vânzare mică din Alzey (Germania) a fost închis ca urmare a lipsei perspectivelor de dezvoltare. Numărul de unități de comerț cu amănuntul DIY se ridică astfel la 31 mai 2018 la 157 (28 februarie 2018: 156), dintre care 97 în Germania și 60 în restul Europei.

Pe o suprafață de vânzare comparabilă și fără a se lua în considerare ajustările de curs valutar, cifra de afaceri a subgrupului a crescut în primele trei luni cu 2,3%.

Cu plus 5,4%, obiectivul anului precedent s-a situat foarte sus. În timp ce condițiile meteorologice din primul trimestru 2017/18 au fost unele ideale pentru proiecte de construcții și renovări, din cauza condițiilor de iarnă din martie 2018 am avut o pornire nefavorabilă în sezonul de primăvară al acestui an. Cu toate acestea, în primul trimestru din 2018/19 am avut o creștere a cifrei de afaceri pe o suprafață de vânzare comparabilă, mai ales datorită dinamicii deosebit de îmbucurătoare din afara Germaniei“, declară Roland Pelka, membru al Consiliului de Administrație.

Cu o valoare de 612,7 mil. euro, cifra de afaceri netă a magazinelor de materiale de construcții HORNBACH de pe piața Germaniei s-a situat în primul trimestru aproape la nivelul anului precedent (anul precedent 613,4 mil. euro). Pe o suprafață de vânzare comparabilă, cifra de afaceri a scăzut cu 0,2% (anul precedent plus 3,8%). În schimb, în celelalte opt țări, unde HORNBACH desfășoară activități comerciale, cifra de afaceri a crescut cu 6,3%, ajungând la 549,4 mil. euro (anul precedent 516,9 mil. euro). Ponderea cotei din străinătate în cifra de afaceri a subgrupului HORNBACH Baumarkt AG s-a majorat la 47,3%, de la 45,7%. Pe o suprafață de vânzare comparabilă și fără a se lua în considerare ajustările de curs valutar, cifra de afaceri din restul Europei a crescut cu 5,2%, după un puternic plus de 7,5% în perioada comparativă a anului precedent.

Evoluția cifrei de afaceri din comerțul cu materiale de construcții a fost, de asemenea, influențată de lunga pauză de iarnă din sectorul construcțiilor. Cu toate acestea, cu 64,6 mil. euro, subgrupul HORNBACH Baustoff Union GmbH, care în momentul actual operează 27 de magazine de materiale de construcții în sud-vestul Germaniei, precum și în două locații din Franța apropiate de granița Germaniei, a reușit să atingă o cifră de afaceri la nivelul anului precedent.

Veniturile, conform așteptărilor, sub nivelul record al anului precedent

Din cauza influențelor meteorologice, vânzările înregistrează primăvara o marjă de variație mare. În trimestrul similar din anul precedent, datorită vânzărilor mari și a unui adaos comercial îmbunătățit, am obținut rezultate excepționale. În schimb, în primul trimestru 2018/19 semnele au fost invers. Per total însă, suntem mulțumiți că ne-am putut atinge totuși obiectivele de venituri în primul trimestru. Revenirea la un nivel normal  al rezultatelor corespunde așteptărilor pentru anul financiar 2018/19“, a subliniat Roland Pelka.

Rezultatul operațional (EBIT) ajustat al firmei HORNBACH Holding AG & Co. KGaA a scăzut cu 14,8%, la 78,9 mil. euro (anul precedent 92,6 mil. euro). Rezultatul per acțiune al holdingului a scăzut în primul trimestru 2018/19 cu 15,4%, ajungând la 2,69 euro (anul precedent 3,18 euro). În subgrupul HORNBACH Baumarkt AG au scăzut atât EBIT ajustat – cu 16,3%, la 64,9 mil. euro (anul precedent 77,5 mil. euro), cât și rezultatul per acțiune al magazinelor de materiale de construcții – cu 18,0%, la 1,41 euro (anul precedent 1,72 euro).

Consiliul de Administrație a confirmat prognozele pentru cifra de afaceri și venituri pentru anul global 2018/19. Acesta consideră că deficitul de venituri al primului trimestru va fi compensat în trimestrele următoare. De aceea, se pornește în continuare de la faptul că rezultatul operațional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative ale Grupului HORNBACH din întregul an financiar 2018/19 se va situa aproximativ la nivelul anului financiar 2017/18 (165,6 mil. euro).

Indicatori ai grupului Hornbach pentru trimestrul I

Indicatori ai concernului Hornbach Holding AG

(în milioane euro, dacă nu este indicat altfel)

Trimestrul I 2018/2019Trimestrul I 2017/2018Modificare în %
Cifră de afaceri netă1.227,31.195,52,7
    din care subgrupul HORNBACH Baumarkt AG1.162,11.130,32.8
    din care subgrupul HORNBACH Baustoff Union AG64,664,60,0
    din care în Germania675,5676,4-0,1
    din care în restul Europei551,8519,26,3
Creștere cifră de afaceri ajustată comparativ (DIY)2,3%5,4% 
Marjă comercială (procent din cifra de afaceri netă)36,5%37,2% 
EBIT79,392,7-14,6
EBIT ajustat78,992,6-14,8
Rezultat per acțiune (în euro)2,693,18-15,4
Investiții69,325,8>100

 

Alți indicatori Hornbach Holding AG31 Mai 201828 Februarie 2018Modificare în %
Capital propriu în procent din totalul bilanțului53,7%54,8% 
Numărul magazinelor de construcții și grădinărit1571560,6
Suprafața de comercializare a magazinelor

de construcții și grădinărit conform BHB (în mp total)

1.8451.8221,3
Angajați (total)20.04919.6142,2

În cazul datelor prezentate în procente și cifre pot apărea diferențe de rotunjire. Datele procentuale sunt calculate având la bază cifrele exprimate în mii euro.

 HORNBACH România

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 157 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clienților. HORNBACH le garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanței și a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având aproximativ 20.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, materiale de construcţii, scule şi unelte.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *