Afacerile grupului HORNBACH au crescut în primele 9 luni ale anului 2017-2018 cu 5,1%

Grupul Hornbach a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 5,1%, la 3.317,6 milioane de euro (comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent: 3.155,4 milioane de euro), în perioada 1 martie – 30 noiembrie 2017.

HornbachȘi cifra netă de afaceri a celui mai mare subconcern operativ HORNBACH Baumarkt AG a crescut în cel de-al III-lea trimestru 2017-2018 cu 4%, ajungând la 936,5 milioane de euro (comparativ cu 900,9 milioane de euro în anul precedent) și în primele 9 luni ale 2017-2018 cu 4,9%, ajungând la 3.109,6 milioane de euro (comparativ cu 2.963,4 milioane de euro în anul precedent).

Prin ajustare comparativă și raportată la cursul de schimb, cifra de afaceri a crescut în al III-lea trimestru cu 2,7%, iar în primele 9 luni ale anului cu 3,6%.

Creșterea în sectorul de bricolaj vine pe fondul intensificării activităților comerciale din afara Germaniei. În timp ce în Germania cifra de afaceri a crescut în al II-lea trimestru cu 0,5%, iar în primele 9 luni ale anului cu 1,6%, creșterile în restul Europei au fost de 8,1%, respectiv 9,1 %.

Inaugurări de magazine și activități de E-commerce, motoare de creștere ale afacerilor HORNBACH

Afacerile HORNBACH sunt în continuare susținute de magazinele internaționale de materiale de construcții și produse de grădinărit. O contribuție semnificativă la creșterea cifrei de afaceri o au și activitățile de comerț online în care grupul anunță investiții tot mai mari.

Motorul de creștere al afacerilor noastre este reprezentat pe parcursul exercițiului financiar curent de magazinele noastre internaționale de materiale de construcții și produse de grădinărit. În celelalte state europene am înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, în timp de curba cifrei de afaceri a prezentat în Germania o rată mai redusă de creștere“, a afirmat Albrecht Hornbach, președintele consiliului de administrație al HORNBACH Management AG.

În Germania și în majoritatea celorlalte țări în care avem magazine de materiale de construcții pe suprafețe extinse și în care practicăm activități de E-Commerce am înregistrat pe parcursul intervalului de 9 luni 2017-2018 din nou o evoluție mai favorabilă în comparație cu media branșei. Considerăm că acest aspect se datorează și faptului că asociem în mod constant activitatea noastră staționară cu magazinul online, ca niciun alt concurent a adăugat reprezentantul companiei.

În cel de-al III-lea trimestru al anului 2017-2018, concernul a inaugurat un nou magazin de materiale de construcții și produse de grădinărit în Halle (Germania) și a închis o reprezentanță mai veche în Hanau (Germania). În plus, au fost racordate la rețeaua digitală alte două țări, și anume Slovacia și

Suedia. Astfel, la data de 30 noiembrie 2017, grupul administra la nivelul întregului concern 156 de magazine staționare de materiale de construcții și produse de grădinărit, dintre care 98 în Germania, precum și magazine online în Germania și alte șapte țări europene.

Cifra de afaceri a HORNBACH Baustoff Union GmbH a crescut în primele 9 luni ale anului cu 8,2%

În concernul parțial HORNBACH Baumarkt AG cifra de afaceri din sectorul comerțului cu amănuntul în sectorul DIY a înregistrat o creștere cu 4,9%, la 3.109,6 milioane de euro, față de 2,963,4 în același interval din 2016-2017. Concernul parțial HORNBACH Baustoff Union GmbH, care desfășoară activități în special pentru clienții profesionali din industria construcțiilor, a înregistrat pe parcursul unui interval de 9 luni o creștere a cifrei de afaceri de 8,2%, la 206,3 milioane de euro.

Prognoza privind cifra de afaceri și profitul pentru întregul an 2017-2018 au fost confirmate de către Consiliul de Administrație, prin prezentarea indicatorilor corespunzători intervalului de 9 luni. Astfel, atât pentru grupul HORNBACH, cât și pentru concernul parțial HORNBACH Baumarkt AG sunt pronosticate creșteri ale cifrei de afaceri cu un nivel mediu al procentului exprimat cu o cifră.

Grupul HORNBACH preconizează în trimestrul IV 2017-2018 (de la 1 decembrie 2017 până la 28 februarie 2018) în special costuri mai ridicate, pe fondul digitalizării operațiunilor din domeniul comerțului cu amănuntul.

Hornbach

HORNBACH este o companie multinaţională de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2016/2017 (data bilanțului: 28 februarie) o creștere a cifrei de afaceri (netă) de 4,9%, la 3,9 miliarde de euro.

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 156 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *