Grupul Kingfisher anunță rezultatele financiare obținute în primul semestru al anului fiscal (perioada februarie – iulie 2022), raportând o creștere vânzărilor de aproape 17% în comparație cu nivelurile pre-pandemie.
În România, vânzările Brico Dépôt în primul semestru au crescut cu 8,9% în termeni comparabili față de aceeași perioadă din 2021 și cu peste 43% pe o bază comparabilă de 3 ani, consolidând astfel evoluția pozitivă a companiei din ultimii ani. De asemenea, la nivel local, vânzările înregistrate în prima parte a anului sunt superioare creșterii de piață estimate de companie pentru anul 2022, ajungând la 145 de milioane £.
Rezultate generale, la nivel de Grup
- Grupul Kingfisher a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor în comparație cu nivelurile pre-pandemie, susținută de creșterea cotei de piață.
- Performanță solidă în ceea ce privește vânzările, atât pe segmentul DIY – Do It Yourself, cât și pe cel de DIFM − Do It For Me /comerț.
- Avans semnificativ în raport cu prioritățile strategice setate și investițiile pentru creștere, în următoarele domenii − digital, comercial, dezvoltarea brand-ului Screwfix și extinderea pe piața în Polonia.
- Vânzări în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, respectiv în creștere cu 16.6% pe o bază comparabilă de 3 ani.
- Performanță anuală notabilă pentru Polonia, Iberia și România și creștere puternică în Franța;
- Vânzările online au crescut cu 156% în ultimii 3 ani; Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut acestea au scăzut cu 19%.
- Profitul din retaila scăzut cu 27.1% (la o monedă constantă a cursului), ajungând la 555 milioane £, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat rezultate foarte bune în Marea Britanie și Irlanda.
Adela Smeu, CEO, Brico Dépôt România, a menționat:
“Continuăm să înregistrăm rezultate solide la nivel local și încheiem primul semestru cu o creștere de 8.9%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Un factor important de creștere a fost diversificarea gamelor noastre de produse, atât online, cât și în magazinele fizice. Portofoliul existent cuprinde produse cu un nivel înalt de calitate, la standardele Kingfisher, dar și diverse soluții sustenabile, prin intermediul cărora consumatorii pot realiza economii semnificative de apă și energie electrică. De asemenea, oferim clienților posibilitatea de a achiziționa produse în rate, fără dobândă, la prețuri accesibile.
În continuare, o mare parte din eforturile noastre se vor concentra pe proiectele pentru dezvoltarea unor servicii conexe, dedicate, fie că vorbim despre consultanță, livrare la domiciliu, montaj sau finanțare în rate fără dobandă, astfel încât, ȋntr-o perioadă provocatoare din multe puncte de vedere, clienții noștri să beneficieze de o experiență de cumpărare completă, îmbunătățită. Ne dorim să găsească în Brico un partener de ȋncredere şi soluţii sustenabile potrivite, din grijă pentru mediu și pentru puterea de cumpărare.
Toate acestea nu ar fi posibile, însă, fără sprijinul echipelor Brico Dépôt, fără implicarea de care dau dovadă în fiecare zi și le mulțumesc tuturor, pe această cale, pentru contribuția la rezultatele pe care le-am obținut”.
Thierry Garnier, Chief Executive Officer în cadrul Kingfisher, a declarat:
“Kingfisher încheie prima jumătate a anului cu o performanță solidă la nivelul vânzărilor. Deși perioada de referință este una cu rezultate foarte bune, iar contextul actual rămâne marcat de provocări, vânzările noastre în termeni comparabili au crescut cu 16,6% față de nivelurile pre-pandemie, cu o îmbunătățire constantă de la trimestru la trimestru. Acest lucru a fost determinat de creșterea cotei de piață în țările cheie, reflectând execuția cu succes a strategiei noastre. În prezent, am revenit la nivelurile de dinainte de pandemie în ceea ce privește disponibilitatea produselor în magazine și menținerea unor prețuri competitive pentru toate categoriile noastre de produse.
Pentru perioada următoare, deși tranzacțiile comerciale au fost până acum în conformitate cu așteptările noastre, ne uităm cu atenție la perspectivele economice mai incerte pentru cea de-a doua jumătate a anului. Prin urmare, ne concentrăm pe a oferi valoare adăugată clienților noștri într-un moment în care aceștia au cea mai mare nevoie. Ne vom axa pe creșterea vânzărilor și a cotei de piață, gestionarea eficientă a marjei noastre brute și alinierea costurilor și stocurilor noastre la contextual actual al pieței.
Business-ul nostru se află într-o poziție puternică și continuăm să investim pentru a stimula creșterea. B&Q a lansat cu succes primul marketplace de îmbunătățire a locuinței, iar acum ne pregătim pentru lansări pe piețele din Franța, Polonia și Iberia. De asemenea, continuăm să investim pe segmentul de trade, prin extinderea Screwfix în Marea Britanie și Irlanda, precum și prin dezvoltarea continuă a ofertei noastre pentru consumatorii profesionali, bazându-ne pe succesul TradePoint. În viitorul apropiat urmează să deschidem și primele magazine Screwfix în Franța. Totodată, dezvoltăm noi produse și servicii inovatoare pentru locuințe mai sustenabile și mai eficiente din punct de vedere energetic, care să aducă beneficii clienților noștri și mediului înconjurător.
Aceste investiții, precum și reziliența confirmată de sectorul de îmbunătățire a locuințelor, în ansamblu, și consecvența de care am dat dovadă, susțin creșterea noastră continuă pe piețele pe care activăm.”
Kingfisher
Kingfisher plc este o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține aproximativ 1.490 de magazine în 8 țări din Europa. Principalele branduri sub care operează Kingfisher sunt B&Q, Castorama, Brico Depôt, Screwfix, Tradepoint si Koçtaş, susținute de o echipă de 80.000 de colegi. Oferim produse și servicii pentru îmbunătățirea locuinței consumatorilor finali și profesioniștilor care fac cumpărături în magazinele noastre și prin canalele noastre de vânzare online. La Kingfisher, scopul nostru este să facem îmbunătățirea locuinței accesibilă tuturor. www.kingfisher.com.
Brico Depôt
Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și peste 2600 de angajați. Credem că fiecare dintre noi trebuie să aibă o casă în care să se simtă bine, iar obiectivul nostru este ca reamenajarea locuinţei să fie accesibilă tuturor. Astfel, oferim clienților noștri produsele și accesoriile de care au nevoie pentru construcția sau reamenajarea casei.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter
Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.