English Home, brandul de decorațiuni interioare, a deschis un magazin în Bucureşti Mall

Un nou magazin inaugurat în București Mall, English Home, pune la dispoziția clienților centrului comercial o varietate de accesorii, decorațiuni și textile care îmbină bunul gust cu noile tendințe in domeniu, sub un concept romantic inedit.

English Home_Bucuresti MallNoul magazin este situat la parterul București Mall (Calea Vitan 55-59) și are o suprafață de 192 mp. În prima săptămână, până pe 9 octombrie, cu prilejul deschiderii, clienții se pot bucura de o reducere substanțială de 50% la toate produsele din magazin.

Brandul English Home se inspiră din conceptul britanic de decorare a interioarelor și îl reinterpretează într-o notă romantică, oferind o varietate de produse, de la textile până la decorațiuni pentru întreaga casă. La ora actuală, retailerul are 240 de magazine în Turcia și alte 50 în țări precum Ucraina, Bulgaria, Polonia, Grecia, Georgia și România.

Deschiderea magazinului English Home face parte din strategia de dezvoltare și modernizare a București Mall, primul centru comercial modern din România ce aparţine Grupului Anchor. În luna septembrie, București Mall a împlinit 16 ani de la inaugurare.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *