Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri 23 octombrie, al doilea magazin din Timişoara şi cel de-al 42-lea al reţelei naţionale.
Noul magazin al reţelei Dedeman este situat pe Calea Şagului, nr. 102, lângă viitorul Centru Comercial dezvoltat de către NEPI, a cărei ancoră va fi hypermarketul Carrefour, primul din acest oraş.
Cu o suprafaţă de circa 16.000 mp şi o parcare de 360 de locuri, investiţia, prin care s-au creat 200 de locuri de muncă, s-a ridicat la valoarea de 17 milioane de euro.
Structura şi amenajarea intuitivă a raioanelor pentru o mai uşoară orientare, gama de peste 45.000 de produse, ambientul şi iluminatul modern şi ecologic, sera de peste 2.000 mp. cu climă controlată, în care sunt prezentate zeci de specii de plante şi un raion dedicat decoraţiunilor sunt câteva din noutăţile pregătite pentru clienţii din Timişoara.
Acestea sunt rezultatul perfecţionării continue din ultimii 5 ani cât au trecut de la inaugurarea primului magazin Dedeman din municipiu, cel de pe strada Divizia 9 Cavalerie.
“Chiar dacă timişorenii sunt familiarizaţi cu oferta noastră de produse, întotdeauna vor găsi ceva nou la Dedeman. Ne actualizăm permanent gamele de produse, ţinem cont şi suntem sensibili la tendinţe şi ne propunem să fim întotdeauna primii care lansează produse noi, ţinând cont de aşteptările de azi şi anticipând nevoile de mâine ale clienţilor noştri.” , Dragoş Pavăl – Preşedinte Dedeman.
Dedicat planurilor ambiţioase ale clienţilor, cu angajaţi pregătiţi oricând cu sfaturi de specialitate, cel de-al doilea magazin Dedeman din Timişoara promite să aducă mai multă grijă şi iubire pentru căminele timişenilor.
În acest scop, pe lângă produsele variate şi de calitate, clienţii vor descoperi şi numeroase servicii auxiliare, precum serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor şi retur produse.
Odată cu inaugurarea magazinului de pe Calea Şagului, compania Dedeman marchează încă un eveniment special, şi anume lansarea Cardurilor Cadou. Astfel, pentru toate evenimentele speciale la care participă, fie că este vorba de aniversare, nuntă, botez sau o petrecere de casă nouă, dar nu numai, clienţii pot achiziţiona, pentru prieteni şi familie, carduri cadou, valabile în întreaga reţea Dedeman. Cardurile sunt disponibile cu valori de 100, 300, 500, 1.000, 2.000 respectiv 5.000 de lei şi sunt însoţite de felicitări dedicate, cu design şi urări amuzante.
Dedeman în cifre
– 42 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;
– peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
– peste 8000 de angajaţi;
– între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.