Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează vineri, 6 martie 2020, magazinul din Slobozia, ajungând astfel la o rețea de 51 de unități. Acesta este este primul magazin inaugurat de companie în anul 2020.
Noul magazin, amplasat pe Șoseaua Brăilei, nr. 6, a fost ridicat în urma unei investiții de circa 11 milioane de euro și se întinde pe o suprafață totală de peste 39.000 mp.
Aproximativ 12.500 mp sunt ocupați de magazin, iar restul terenului este dedicat spațiilor verzi, zonei de recepție a mărfii și parcării spațioase cu 226 de locuri.
Dedeman Slobozia primește în echipă 147 de colegi care vor însoți clienții pe drumul dintre planuri și realitate. Noii angajați au urmat un amplu program de pregătire pentru a putea răspunde tuturor solicitărilor cu soluții eficiente și sfaturi de specialitate.
84% dintre produse provin de la producători români
Din dorința de a le oferi clienților o experienţă cât mai placută la cumpărături, noul magazin se bucură de un ambient prietenos şi de raioane organizate intuitiv, pe care își vor face loc peste 45.000 de produse pentru casă și grădină. Aproximativ 84% dintre acestea provin de la producători români.
Pentru un plus de inspirație, magazinul este prevăzut și cu un showroom de mobilă de 800 mp și cu unul dedicat mobilierului de baie și gamei de gresie și faianță, desfășurat pe o suprafață de 570 mp.
“Fiecare magazin inaugurat reprezintă un motiv de bucurie și de mândrie pentru noi, deoarece ne aduce cu un pas mai aproape de îndeplinirea dorinței noastre de a fi prezenți în toate județele țării, mai accesibili pentru toți clienții noștri.” – Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.
Dedeman Slobozia își va deschide porțile în pragul primăverii, odată cu startul sezonului de construcții, amenajări și renovări.
Pentru realizarea oricărui astfel de proiect, ialomițenii vor beneficia de sute de oferte speciale la toate gamele de produse.
Și grădinile vor necesita atenție sporită în perioada care urmează. De aceea, sera de 1.500 mp prevăzută cu pergolă, îi va întâmpina pe noii clienți cu flori, pomi și arbuști, semințe pentru legume, unelte și utilaje de grădină, dar și cu mobilier și decorațiuni pentru curte și terasă.
Servicii adiționale
Gama variată de produse este completată de servicii adiționale precum soluțiile de finanțare, serviciul de proiectare băi și bucătării, de mixare vopsele sau de confecționare perdele. Totodată, clienții au posibilitatea de a opta pentru livrarea mărfurilor achiziționate la domiciliu.
Pe lângă facilitățile puse la dispoziție prin intermediul magazinului online și al aplicației mobile, mai nou clienții se pot inspira și din proiectul Dedesign (dedesign.dedeman.ro), care prezintă încăperi complet amenajate și decorate în stilurile clasic, modern, multicolor sau glamour, exclusiv cu produse din magazinele Dedeman.
Dedeman Slobozia este primul magazin inaugurat de companie în anul 2020.
Dedeman în cifre
– 51 de magazine, patru centre logistice, parc auto propriu;
– peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
– peste 11.000 de angajaţi;
– între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin;
Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 27 de ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.